ora: 12:42, 23 dec 2014 9319 20 Autor: Cristina Buzovschi

(doc) Maia Sandu cere pedepse disciplinare pentru o serie de judecători, într-o scrisoare către CSM


(doc) Maia Sandu cere pedepse disciplinare pentru o serie de judecători, într-o scrisoare către CSM
Maia Sandu
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie
Ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, a expediat o scrisoare deschisă în adresa Consiliului Superior al Magistraturii prin care solicită să fie examinată activitatea mai multor judecători care au examinat mai multe cauze în care era implicat ministerul pe care îl conduce și a cerut ca aceștia să fie trași la răspundere disciplinară, transmite UNIMEDIA.
 

„Am decis să vin cu această scrisoare deschisă după ce am încercat, în repetate rânduri, să comunic prin metode birocratice despre experiențe dificile prin care a trecut Ministerul Educației în procesul de soluționare a unor cazuri în justiție. Am trimis mai multe scrisori la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în care mi-am exprimat îngrijorarea față de unele  decizii ale instanțelor judecătorești, inclusiv am încercat să obțin acceptul de a veni cu un mesaj în față plenului CSM. Însă răspunsurile formale oferite la solicitările ministerului, pe de o parte, și lipsă unui răspuns clar în ceea ce privește participarea la ședința în plen a CSM, pe de altă parte, nu mi-au lăsat o altă opțiune decât să fac publică această adresare”, argumentează ministrul.
 
Potrivit Maiei Sandu, în unul din răspunsurile de la CSM, s-a menționat că este „inadmisibil că orice funcționar să expună în mod oficial critici unor hotărâri judecătorești irevocabile, or, astfel de adresări pot promova doar nihilismul juridic și lipsă de respect față de Lege”. 
 
„Ca cetățean al acestei țări, precum și în calitatea mea de ministru, care a sprijinit pe parcursul ultimilor doi ani politicile de reformare a justiției, inclusiv cele de creștere a salariilor pentru judecători, am dreptul și obligația să comunic despre anumite decizii judecătorești care, din perspective noastră, nu corespund legii și care creează impedimente serioase în administrarea eficientă a sectorului educațional.  Este îngrijorător și faptul că una dintre scrisorile anterioare către CSM, prin care solicităm examinarea comportamentului unor magistrate nu numai că nu a ajuns nici măcar la colegiul disciplinar pentru a fi pusă în discuție, ci a avut efecte adverse asupra noastră. Întâmplător  sau nu, unul dintre judecătorii care au fost vizați în materialul cu pricină a pronunțat în perioadă imediat următoare încă 2 decizii în defavoarea ministerului, manifestând totodată față de noi o atitudine tendențioasă, în contradicție cu normele de conduită pe care trebuie  să le afișeze un magistrat în exercitarea actului de justiție”, se menționează în adresarea ministrului în exercițiu al Educației.
 
„Știu că CSM nu are competență legală de a reexamina soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești. Chiar dacă verdictele date de slujitorii dreptății, despre care voi menționa pe parcurs, sunt discutabile sub aspectul legalității, nu revendic revizuirea acestora. De  asemenea, sub nicio formă nu doresc că acest mesaj să fie perceput și interpretat că un semnal dat instanțelor de judecată pentru „reevaluarea” deciziilor luate anterior, astfel încât să se dea câștig de cauza Ministerului Educației. Însă ceea ce Consiliul Superior al Magistraturii - unicul organ de autoadministrare judecătorească - poate și trebuie să facă este să ia atitudine față de acțiunile magistraților care pronunța decizii la limită legii, să asigure examinarea cu discernământ a fiecărui caz în parte și, dacă cele învederate se confirmă, să acționeze în consecință. Pentru că doar  acțiunile proactive ale CSM-ului pot aduce schimbări în acest sector”, scrie Maia Sandu.
 
În continuare, aceasta prezintă doar câteva exemple de cazuri în care deciziile judecătorești, care sunt în opinia sa, cel puțin discutabile:

Comentarii (20)
  • 0 (12)
    Bravo, Maia SAndu, jos CSM, ce fel de justitie e asta,nu mustrari si majorari le trebuiesc judecatorilor dar inchisoare si demisie
    • +7 (11)
      Si daca e o astfel de atitudine fata de o institutie publica de nivel central, ce sa mai spui de bietii cetateni
      • +3 (7)
        Eu ramin socat de ce citesc aici. Da unde a fost Efrimusca?! Ceva-mi pare ca nu-i cum trebuie. De ce n-a apelat direct la ministru Justitiei cu atit mai mult ca fac parte din acelas partid. Trebuia sa-i inmineze scrisoare si sa-i spuna sa ia masuri cu sistemul acesta "Prostesc".

        Sunt cetățean activ
      • +2 (2)
        Inspectorii judiciari de la CSM, in special L. Cernei, ii apara pe judecatorii in privinta carora sunt sesizate abateri. Daca CSJ caseaza decizia din apel (M.Anton, A.Panov, I.Cotruta) indicand ca instanta a incalcat normele de procedura, Cernei, executor pe petitia respectiva, se face ca ploua si scrie in raspuns ca CSJ nu a mentionat ca judecatorii nu ar fi repectat L.544/1995...
  • +1 (11)
    La CSM, CSJ, Procuratura, toti talhari de anvergura, daca s-au hotarat sa distruga ceva, trebuia sa ajunga sa dstruga totul. Mai ales ca ignoranta lor cruda nu se opreste doar la "o mana spala pe alta". Prefera ca justitia sa fie ucisa decent. Fara discretie. Fara sa ni se arate capul. De aia e nevoie de importat specialisti si niste Laura Codruta Covesi. Iar pe astia, parazitii, sa-i trimitem la spalat closete.
  • +6 (10)
    CSM o fac pe prostii. De fapt, de acolo ar trebui sa inceapa reforma justitiei. Daca i-ar lua de cur pe cei mentionati si pe altii ca ei, pentru bataia de joc de lege pe care o fac, sa vedeti ce repede s-ar schimba sistemul. N-ar mai risca nici un judecator sa adopte cinci hotarari pro si una contra pe fonduri identice, cum fac acum, contra mita.
    Doamna Ministru, mult respect pentru curajul pe care-l aveti!
  • +9 (11)
    Țara în care judecătorii sunt corupți și incompetenți nu poate deveni stat de drept. Corupția și fărdelegile vor domina permanent în toate structurile statale, independent ce partide guvernează țara. Justiția în Moldova este problema cheie a tuturor relelor.

    Sunt cetățean activ
  • +5 (11)
    Tot respectul pentru asa distinsa Doamna Maia Sandu, care a reusit sa faca in domeniul reformelor cu mult mai mult decit zeci de barbati. Dar in ce priveste justitia e contrariul si sub orice critica . Sper ca dupa implementarea reformelor in justitie (impusi de europeni ) cel putin jumatate din actualii magistrati sa stea la puscarie, ca acolo le este locul, iar toate averile lor confiscate si nationalizate.
  • +6 (10)
    Maia Sandu e foarte competenta, as vrea s-o vad ca prim-ministru
  • -5 (9)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    Cine ar scrie asa ceva,numai nu Maia care a distrus soarta al atitea copii.
    • +5 (9)
      La Bacalaureat nu-s copii. Acolo sunt persoane deja mature, care trebuie sa aiba o atitudine serioasa fata de tot ce-i inconjoara. Nu dati vina pe Maia Sandu pentru ignoranta care o intilnim jur iprejur caci ea ii una, elevii sunt multi. Reformele sunt dar din pacate multi vreu schimbare fara se schimbe ei insasi si fara victime... Nu mai putem tolera ca niste "prostalani" sa ajunga in universitati cu bani si contracte si la urma sa-i arate pe cei destepti intradevar cu degetul..... Asa nu se ajunge nici la o schimbare dragii mei.
      .... Bravo D.na Maia, Bravo.

      Sunt cetățean activ
  • +6 (10)
    Cu Ministerul Educației în căutarea justiției. Bravo Maia Sandu
  • +1 (5)
    Către SOS. Cred ețti unul ca Chirtoacă, care afirma că și el a copiat la examenele de bacalauriat Și iată a ajuns primar. Dacă de apreciat nivelul lu intelectual după cum arată Chișinăul sub conducerea sa, apoi te convingi, că așa este - a copiat și mai copie încă câte ceva.

    Sunt cetățean activ
  • +3 (3)
    Bravo,d-na Maia Sandu,Ministrul Educatiei;de acestea ministri are nevoe Moldova,chiar si la justitie trebue un asa ministru curajos nu motan cum a fost fufloul cela de infim.Bravo,Maia Sandu!

    Sunt cetățean activ
  • +2 (2)
    Ambasadorul SUA la Chişinău, William H. Moser: „R.Moldova trebuie să găsească cei mai buni candidați calificați, indiferent de afilierea politică. Moldova este într-un moment crucial, iar competența tehnică și integritatea sunt calități mult mai valoroase pentru posturile-cheie din Guvern decât orice altceva”.
    MAIA SANDU poseda astfel de calitati.
    E necesar SA O SUSTINEM si sa cerem liderilor partidelor ProEuropene sa înainteze candidatura MAIEI SANDU pentru funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova.
    Celelalte doua functii in stat: Presedintele Parlamentului, precum si Presedintele Republicii Moldova nu trebuie sa revine liderilor partidelor ProEuropene.
  • -2 (2)
    ME al RM de data aceasta a dat-o în bară, deoarece ceia ce a făcut M.S. nu reprezintă o procedură legală ci mai degrabă o acţiune de PR pe fonul lipse de înredere în justiţia RM, ceia ce este urît. În acelaşi timp, cunosc în detalii cazul A.C. şi vă declar că nu instanţa a "pus note de 10" ci ME a încălcat art.10 din Metodologia...BAC 2014, iar instanţa doar a recunoscut încălcarea dreptului. Astfel, această manipulare miroase urît şi în genere nu exclud că careva funcţionari din ME se va mai alege şi cu dosar penal.
    Totodată, ia-şi recomanda ministrului să-şi schimbe juriştii, doarece aceştea sunt sub orice critică şi nu numai că nu soluţionează problemele juridice ale ministerului ci generează multe noi. Fapt care pune în dificultate atît ministru, dar şi instituţia pe ansamblu...

    Sunt cetățean activ
  • +1 (1)

    PINA CIND NU SE VA FACE CURATENIE FUNDAMENTALA IN JUSTITIE-PROCURATURA-MAI NIMIC NU SE VA SCHIMBA IN MOLDOVA.
    LICHELELE DIN ACESTE INSTITUTII CONSTITUIE CEL MAI MARE OBSTACOL IN CALEA NORMALITATII. STIU SA MANIPULEZE IN MOD MACHIAVELIC CU DIFERITE NOTINUNI PENTRU A-SI INDREPTATI ACTIVITATILE DE CIRTITE.
  • +1 (1)
    Domna Sandu si Domnue Leanca trebuie sa faca un partid aparte. Sa scape de murdaria din PLDM in frunte cu nea Filea. Sant sigur ca lumea ii va sustine!
  • 0 (0)
    pentru A.S.
    ”ceia ce a făcut M.S.” - de fapt e ”ceea ce a făcut M.S.”;
    ”ceia ce este urît” - de fapt e ”ceea ce este urît”;
    ”că careva” - nu vă miroase cumva???
    ”ia-şi recomanda” - de fapt e ”i-aș recomanda”;
    ”careva funcţionari din ME se va mai alege” - de fapt ”careva funcţionari din ME se vor mai alege”...
    of, cîți agramați mai sunt în țara asta...

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri