ora: 11:59, 13 aug 2017 9909 5

(doc) Iurie Chirinciuc, care se află în arest la domiciliu, și-a prezentat raportul de activitate


(doc) Iurie Chirinciuc, care se află în arest la domiciliu, și-a prezentat raportul de activitate
Foto: UNIMEDIA

Fostul Ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, și-a prezentat raportul de activitate pentru perioada 2015-2017, chiar dacă se află în arest la domiciliu. 

"Făcând bilanțul mandatului de ministru pot spune cu încredere că mi-a reușit!", a scris fostul ministru. 

UNIMEDIA amintește că Iurie Chirinciuc a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare cu aplicarea amenzii de 35 de mii de lei și cu privarea de a ocupa funcții publice timp de cinci ani.

Decizia a fost pronunțată pe 9 august curent de către judecatoria Buiucani, în lipsa fostului Ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel într-un termen de 15 zile. Procurorul a declarat că încă se mai gândește dacă va cere o pedeapsă mai mare sau nu. 

Comentarii (5)
  • +3 (5)
    Interesant,are omul acesta obraz sau nu ? Sa nimeresti la puscarie inchis pentru luare de mita,filmat chiar in biroul de la minister si transmis la toate posturile TV din republica,apoi sa scrii in raportul de activitate ca "mi-a reusit" , asta-i culmea oameni buni.Chiar si un om de neandertal n-ar fi scris asa obraznicii.Cum a nimerit el la acest post de ministru ? Daca si ceilalti ministrii sunt ca Chirinciuc,e hana cu noi.
    • +2 (2)
      El isi da darea de seama fata de ce a investit si ce a scos. De-o pilda postul l-a costat o anumita cifra, el a furat o alta cifra. A scazut 35 mii de lei. V-a trebui sa stea inchis, dar nu sant sigur ca termenul nu va fi scurtat. Chiar si 16 luni trec ca vantul. Dupa care iese si tot ce a furat ii ajunge peste cap pentru ca sa-si traiasca viata linistit.
      Doar e clar ca nu a fost prins pe unica afacere ilegala. Pe alte teme precis ca a stors banul. E riscul meseriei de ministru. Nu s-ar rupe nimeni in deputatie si la minsitere daca nu s-ar iesi de acolo mai gospodar. Foarte multi deputati au firmulite sau persoane pe care le protejeaza in afaceri. In plus, pe proiecte serioase si decizii importante Plaha a platit si plateste, cum controlul sistemului mentine fluxul de bani in albia sa.
      Cazul lui Chirinciuc este si unul benefic pentru justitia lui Plaha, care se spala pe maini si afiseaza lupta cu coruptia. Deci "i-a reusit", cum a furat destul. Nitel puscarie si iesi coresh, oricum.
  • +1 (1)
    Asta ii nesimtit total. El ce crede ca daca toata tara a vazut inregistrarile CNA cum primeste mita si inca o verifica vizual dupa care o pune in safeul de la masa personala si este judecat numai la 1,4 ani de puscarie cu suspendare - asta-i culmea sa-ti mai dai dareade seama. AFAR CU EL SI LA PUSCARIE.
  • +1 (1)
    "Procurorul a declarat că încă se mai gândește dacă va cere o pedeapsă mai mare sau nu. "

    Inca nu a primit indicatii de la GBC
  • 0 (0)
    Acum Chirinciuc este cu trup si suflet in miinile lui Plahotniuc. Acum cu siguranta va indeplini orice capriciu al noului sef. Strategia lui Plahotniuc lucreaza de minune, ba chiar as spune ca lucreaza genial.

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri