ora: 17:22, 29 mai 2013 5923 22 Autor: Victoria Dumbravă

(doc) Detalii privind premisele votării unui nou Guvern


(doc) Detalii privind premisele votării unui nou Guvern
Plenul Parlamentului Republicii Moldova
Foto: UNIMEDIA / Igor Vrabie
Documente atașate
Negocierile în vederea formării unei noi majorități parlamentare sunt pe ultima sută de metri. Chiar dacă anterior liberal-democrații au promis că acestea vor fi publice, până acum reprezentanții formațiunilor negociatoare nu au oferit prea multe detalii. Totuși câteva lucruri dau semne că s-ar fi ajuns la o înțelegere, informează UNIMEDIA.

Mâine candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, Iurie Leancă, trebuie să vină în plenul Parlamentului să prezinte Programul de guvernare și componența nominală a viitorului Cabinet de miniștri. Potrivit unui comunicat emis de Președinția Republicii Moldova, tot mâine, șeful statului, Nicolae Timofti, va ține un discurs în plenul Parlamentului. Informația a fost confirmată și de vicepreședintele Parlamentului, Liliana Palihovici.

„Astăzi am primit demersul din partea președintelui, Nicolae Timofti, de a include pe ordinea de zi a ședinței de mâine adresarea lui către Parlament pe subiecte ce țin de problemele cu care se confruntă Republica Moldova. Al doilea demers a venit din partea candidatului desemnat la funcția de premier, pe subiectul de acordare a votului de încredere. Ambele au fost susținute de majoritatea membrilor Biroului permanent. Dar, plenul trebuie mâine să voteze includerea lor pe ordinea de zi”, a subliniat vicepreședintele Legislativului.

Politicianul a mai declarat că broșura cu Programul de guvernare a fost deja distribuită deputaților.

„Prioritățile programului vor fi anunțate mâine de candidat. Colegul de partid Iurie Leancă este pe ultima sută de metri în procesul de alegere a echipei”, a declarat Palihovici cu zâmbetul pe buze. 

Potrivit portalului ziarulnational.md, PLDM și PD s-au înțeles asupra chestiunilor legate de partajarea funcțiilor. Astfel, liberal-democrații au insistat ca viitorul președinte al Parlamentului să nu mai fie liderul PD, Marian Lupu, dar președintele de onoare al formațiunii, Dumitru Diacov.

Acesta din urmă nu a răspuns la telefon pentru a confirma sau infirma informația.

UNIMEDIA precizează că ședința de mâine a Parlamentului va începe la ora 14.00

Comentarii (22)
  • +15 (27)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • +14 (26)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +13 (25)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • -12 (26)
          Comentariul a fost șters de redacție.
          • -13 (25)
            Comentariul a fost șters de redacție.
            • -13 (25)
              Comentariul a fost șters de redacție.
              • +17 (19)
                Comentariul a fost șters de redacție.
            • +13 (25)
              Comentariul a fost șters de redacție.
              • +17 (19)
                Comentariul a fost șters de redacție.
          • -9 (13)
            Comentariul a fost șters de redacție.
    • +15 (27)
      Comentariul a fost șters de redacție.
  • +13 (15)
    eu cred ca pe ultima suta de metri este rabdarea poporului

    Sunt cetățean activ
    • +15 (27)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +17 (19)
        Comentariul a fost șters de redacție.
  • +11 (13)
    in MD au iesit la moda un nou tip de politicieni CANCAN POLITICS MAN
    scandaluri, birfe, acuzatii iar lumea se uita nedmuerita "WHAT THE FUCK IS GOING ON"

    Sunt cetățean activ
    • +14 (26)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +10 (10)
        ma refer la toti ca unu
  • +11 (23)
    Diacov ceva mai cumpănit, Leancă la fel dar şi reformatorii parcă sunt mai stăpîni pe sine, aşa că sperăm să ne mişcăm înainte dacă n-a mai chidăni Plahotniuc pe cineva azi-mâine....că mai mult oricum nu rabdă
  • +15 (27)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • +17 (19)
      Comentariul a fost șters de redacție.
  • +19 (19)
    Nu este mult până mâine, că unii fac haz de necaz, o fac toţi pe prezicătorii. Sper să fie în binele ţării.
  • +14 (16)
    Domnul sa ne ajute!!!!!!!!!!!

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri