*/

(doc) Șansele ca miniștrii Sandu și Marinuța să fie demiși

Astăzi, 10 iulie, în cadrul ședinței plenului Parlamentului urmează să fie examinate moțiunile simple, înaintate de fracțiunea Partidului Comuniștilor, privind demiterea ministrului Apărării Vitalie Marinuța și șefei de la Educație, Maia Sandu, relatează UNIMEDIA.

Ambele inițiative au fost examinate în cadrul comisiilor parlamentare de profil, însă nu au fost avizate. Pentru ca miniștrii vizați să fie demiși, moțiunile trebuie să întrunească votul majorității deputaților aflați în sală. În context, precizăm că pe lângă cei 33 de deputați ai fracțiunii PCRM care au semnat moțiunile simple, alți 3 deputați din grupul Dodon au anunțat că vor susține cele două moțiuni.
(doc) Șansele ca miniștrii Sandu și Marinuța să fie demiși
Sandu și Marinuța (Colaj: UNIMEDIA/Andrei Gagiu)

În moțiune simplă asupra politicilor în domeniul de apărare și militar, activității Ministerului Apărării și a activității ministrului Vitalie Marinuța, comuniștii invocă scandalul cu vânzarea ilegală de armament în Armenia, „declarațiile războinice” care ar fi tensionat și mai mult relațiile dintre autoritățile de la Chișinău și cele ale autoproclamatei republici nistrene, precum și tentative de tăinuire a unor infracțiuni în cadrul Armatei Naționale.

Potrivit opoziției, „aflarea în continuare a lui Vitalie Marinuța în fruntea Ministerului Apărării va înrăutăți și mai mult situația în domeniul apărării statului și în domeniul soluționării conflictului transnistrean”. Conform opiniei comuniștilor, Vitalie Marinuța a pierdut dreptul moral de a dirija politicile statului în domeniul apărării și de a exercita atribuțiile de conducere a Ministerului Apărării.

Cât o privește pe Maia Sandu, fracțiunea PCRM invocă faptul că ministul Educației a făcut parte din fostul Cabinet de Miniștri, care a fost demis la 5 martie 2013 prin moțiune de cenzură pe motiv de corupție.

Totodată, deputații PCRM se arată deranjați de faptul că Maia Sandu, în calitatea sa de ministru, nu ar fi „întreprins careva acțiuni în legătură cu scandalul de corupție la procurarea autobuzelor școlare la preț dublu”.

De asemenea, în moțiunea simplă de demiterea ministrului Maia Sandu se face referire la reforma nepopulară de optimizare a școlilor, dar și rezultatele slabe obținute la BAC.

(video) Ce crede Marinuța despre moțiunea înaintată de PCRM

Proiectele privind cele două moțiuni de cenzură le puteți găsi în documentele atașate la știre.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI