ora: 14:46, 20 mai 2013 4547
Autor: Cristina Aramă

Diacov: Votarea preşedintelui Parlamentului, angajament pentru votarea Guvernului


Diacov: Votarea preşedintelui Parlamentului, angajament pentru votarea Guvernului
Foto: UNIMEDIA/ Igor Vrabie
Președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov nu exclude că votarea președintelui Parlamentului va constitui un angajament pentru votarea Guvernului. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unui interviu pentru tribuna.md, notează UNIMEDIA.

„Nu ştiu când vom avea un nou președinte al Parlamentului. S-a vorbit, este o temă care cred că o să apară pe ordinea de zi a Parlamentului într-un timp poate nu chiar îndepărtat, dar eu cred că este vorba de priorităţi. Iar acum prioritate o are discuţia asupra votării Guvernului. Şi nu exclud că şi votarea preşedintelui Parlamentului poate să intre în angajamentele reciproce legate de votarea Guvernului”, a declarat Diacov. 

În context, sursa nu a precizat dacă PD-ul este sau nu gata să susțină candidatura lui Iurie Leancă la funcția de prim-ministru.

„Eu am spus şi colegii au spus că suntem deschişi discuţiilor, trebuie să vedem care este oferta candidatului la funcţia de premier, ofertă în ceea ce priveşte actul de guvernare, programul de guvernare, paşii concreţi, ofertă de echipă. Toate aceste lucruri trebuiesc examinate, fiindcă cred că nici PLDM şi nici PD nu vrea să mai repete greşeala ca să votăm un Guvern şi după asta să continue această bătălie. Dacă se votează un nou Guvern, trebuie să avem certitudinea că lucrăm până la capăt. Dacă nu, atunci cinstit trebuie să mergem la alegeri anticipate”, a mai spus Diacov.

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru
  • +1 (7)
    Domnul Diacov - ca fost stapan al formatiunii pe care astazi doar o REPREZINTA -ar trebui sa puna piciorul in prag(ul) PD. Caci seamana cu un batranel docil si speriat. Sa scape de spoliator piaza-rea Plahotniuc.
    • 0 (10)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • 0 (10)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • +2 (2)
          Diacov nu e om prost, pacat ca s-a lasat invins de papusar. Recunosc, pe timpurile cind Diacov conducea PD-ul chiar era o alta atmosfera, fara astfel de scheme mafiotice. Da, are si acesta pacate, fratele acestuia la moment e Procurorul Municipal, regulat viziteaza sediul PD-ului. Interesant, unde se duce dreptatea noastra, oameni buni?
          • +2 (2)
            Sa nu fost acest Plahotniuc, Republica Moldova obtinea rezultate mult mai bune! Va asigur!
    • -1 (9)
      Comentariul a fost șters de redacție.
  • +7 (7)
    smecerul care nu se inneaca nicicind ne tine de fraieri. Vor sa-l castreze si pe Leanca de conducerea reala ,ca mai apoi sa-l saboteze cu Ghimpu .Niste stafii ordinare ,nemii i-i puneau la zid pentru asa prestatie chipurile de politicieni!
    • +1 (1)
      de acord,totul ce se face acum se cheama "indoiala cu orice pret" pe filat ca sa cedeze puterea lui plh. CC are ordin sa incalce orice numai ca sa si poata papusarul mentine pozitiile!... Eh,vrem sau nu dar iesirea e una: coalitie in continuare PLDM-PCRM, ori anticipate(de care se tem toti din ex-AIE)... Dar vina pentru ca am ajuns aici,la rezultatul de astazi e pe seama PL si PLDM-lui. 100%. Nu noi,alegatorii, cunoastem mai bine ca ei cine e papusarul si ce scopuri are! Au fost fututi ei,suntem fututi si noi!...
  • +6 (6)
    Iar vulpoiul asta ese cu riigiituri smecere. Para sunt la BAZAR DA POATE O VINZI CU ATITA CA EU POT DA ATIITA. De interesul tarii nici miirc, BIIDLELE nici nu se pomenesc. Avem de impartit cascavalui IDITE VSE NAHREN S PLEAJA. DOBITOCI CE TREBUESC DE LUAT IN FURCI.
  • +3 (3)
    Fosila asta mai roade pantalonii in parlament?
  • +1 (3)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • -1 (1)
    Diacov e cel mai direct politician. Nu ca Filat una zice la TV si alta muteste prin hoteluri noaptea...
    Intradevar daca se pune problema votarii unui nou Guvern de Parlament mai intii trebuie sa existe stabilitate in Parlament, adica sa fie ales un Presedinte, dupa care sa fie voatat si un prim-minsitrul. Asa ar fi normal!
  • 0 (0)
    Domnule Diacov trebuie sa ramii in furtea partidului , si poate nu era asa dezastru in tara. Ai dat friu liber lui Plahotniuc sarpelui care cu veninul sau a otravit viata cetatenilor Republicii Moldova. Iar acum te-ai trezit cu ideile tale iar din cauza lu Plahotniuc nu isi vor vedea realizarea. Uite asa ce patesti cind te vinzi!

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA