ora: 07:21, 25 apr 2013 7445 36 Autor: Dumitru Ciorici

Diacov: Îmi pare rău că l-am votat pe Victor Popa la CC


Diacov: Îmi pare rău că l-am votat pe Victor Popa la CC
Dumitru Diacov, președintele de onoare al PD
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie
Comportamentul unor magistrați de la Curtea Constituțională au deranjat mai mulți politicieni. Solicitat de UNIMEDIA să comenteze hotărârea CC de luni, președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a declarat că acesta regretă că l-a votat în calitate de judecător la Curtea Constituțională pe fostul liberal, Victor Popa. 

„Este o persoană încăpățânată, îndoctrinată și numai din aceste considerente nu poate fi un jurist obiectiv și imparțial. La momentul respectiv m-am lăsat influențat de momentul politic, de dorința de a contribui la găsirea unui compromis. Dar ceea ce a urmat m-a decepționat foarte mult”, a opinat sursa.

Diacov crede că Popa ar fi contribuit pentru ca decizia Curții Constituționale de luni să arate așa cum s-a anunțat. „El a fost una dintre persoanele care a inspirat această sesizare. Deși nu a semnat-o, presupun că tot el a scris-o, pe vremea când era încă deputat PL în Parlament. Fiind judecător la la CC nu avea dreptul să examineze această sesizare, dar mai ales fie raportor. A avut o poziție activă și decisivă”, a spus sursa pentru portalul nostru de știri. 

UNIMEDIA amintește că, pe 22 aprilie, Curtea Constituțională a hotărât cu unanimitatea de voturi că decretul președintelui președintelui Nicolae Timofti de a-l înainta pe Vlad Filat în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova este neconstituțional. Ulterior, Timofti a semnat decretul de desemnare a viceprim-ministrului Iurie Leancă, ministru al afacerilor externe și integrării europene, în calitate de prim-ministru interimar, din data de 25 aprilie, până la formarea noului Guvern.

Comentarii (36)
  • -3 (15)
    Dacă am număra greşelile lui Diacov precis îl depăşeşte cu mult pe Popa. Cine ca cine, dar Diacov ar trebuie să tacă, în sine este mulţumit că s-a răsplătit cu Filat pentru scindarea de cândva a PD-ului. PD va trece în istorie în timpul ce mai apropiat, se vede clar din sondaje.
    • +6 (10)
      Fatarnic ca de obicei acest Mr. Diacov. In realitate este incantat de votul lui Popa si a celorlalti membri ai CC.
      Toti stiu cine-i scenaristul acestei opere. PL si CC au avut doar rolurile principale (au fost papushile, ca sa fiu mai explicit).
      • -5 (9)
        Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
        Diacov a zis-o foarte direct si veridic astfel daca esti indoctriat si dispui de niste principii exagerate ,atunci nu poti fi obiectiv in ceea ce promovezi si ce zici in domeniu justitiei mai ales.
        • -1 (9)
          Cred ca din momentul cind ajungi la CC trebuie sa uiti de fractiunile politice in care ai facut parte si sa faci dreptate in justitie ,dar la noi c-am se uita de etica profesionala ,deaceea Diacov zice adevarul ,chiar daca multora nu le place si fac fel de fel de comentarii deprisos.
          • -3 (7)
            D-le Diacov,nu-ti mai pare nimic tie ,tu doar acum fata iti faci...acesta a fost un scenariu de-a vostru...
            • 0 (4)
              Diacov - bo$$$orog fatsarnic.
              DEEEMULLLT Nu-l mai cred.
  • +5 (11)
    In traducere din limba lui diacov: popa este un om (incapatanat)principal si (indoctrinat)patriot, exact opusul lui diacov
  • +7 (15)
    Дядя Дима, так уйди с ПД (Партия Дьявола)! У тебя опыт есть! Выйди и войди в другую!
  • +6 (10)
    bla-bla-bla... Trebuie cumva sa combata acuzatiile pldm-istilor ca ar fi fost o decizie "comandata" de Plahatniuc. Asa, o figura "de stil", un teatru...
  • -2 (8)
    cindva l-am intrebat pe Diacov ,cind d-le o sa avem si noi o clasa politica a noastra a poporului care vor lupta la singe...a spus -rara intrebare. Acum pot spune ca anume el e tartarul raului.A incropit o grupare mafiota cu raider cel mai feroce combinator care a dat peste cap orce agenda a poporului in detrimentul propriei de a jefui fiind unicul sforar .In final a biruit Ghimpu a lui Plohotn ,iar noi toti suntem pe brinci.Aida tun ne-au tras cica ai nostri!
    • +4 (8)
      vad ca voi indiferent de tema si persoana vizata, pina la urma tot la Ghimpu le reduceti pe toate... Vi so pus pata serios! Pe ochi. Doar ca pina acum Ghimpu era "debilul" din mintea si textele voastre, de acum insa e "al nostru" care "ne-a tras tunu"?!
      _ _ _
      Ce sa zic? V-a reusit intr-un final sa-l provocati, sa va mai si raspunda simtitor. Da eu cred ca el deja v-o iertat. Asa ca... uitati!
    • 0 (0)
      Pâi, are expierentâ!Fiind agentul KGB la Bucuresti , multe nenorociri a mai adus si tipul âsta pentru Roânia si Moldova.Acum este agent al FSBului rusesc si merge mai departe.Nu degeaba si numele de familie se incepe cu Dia(vol)cov .El si-a schimbat cândva numele de familie.
  • +4 (10)
    pentru liberal -nu va mai scremeti sa faceti bine ,multumim!Leanca va restabili imaginea PLDM iar voi veti merge la sefu vostru din PD sa va puna undeva pe liste
  • +6 (8)
    Da ,de Baiesu nu regretati? S-apoi voi ,cei din PD , de ce va cainati asa de tare:n-ati asteptat ca CC...si etc?Nu forul legislativ a hotarat:jos guvernul? Practic CC a copiat hotararea voastra:lipsa de incredere in guvern,suspeciuni de coruptie s.a.m.d.S-acum fatarnic exclamati:il sustinem pe Filat la domnie (ieri corupt-asa ati dat votul,azi ii bun: cand ati mintit ?)Vreau sa va spun , ca si noi ,cei ce nu cunoastem multe din culise, intalegem cum PD l-a pacalit amarnic pe Filat (mai mult ii vina lui :n-are sfetnici puternici, credul ,fudul s.a.),si anume:circul cu Procurorul (filea tu ai sa fii prim-ministru, da sa-l punem pe Gurin; filea tu ai sa fii prim-ministru ,Chetraru 5 ani nu-l atinge nimeni; filea te sustinem , dam drumul la legea cu alegeri mixte: la toate filea :da ,da,dar filea cu ce s-a ales? )Va dati cu fundul la gard si-i spuneti lui Filat :noi am vrut s-acum te vrem prim-ministru, dar CC aista.Lui PD ii in cot:si-a rezolvat toate problemele si-i gata de alegeri.
  • 0 (8)
    in loc sa fim cu totii la construit autobane din banii Europei rupem camasa pentru Ghimpu -ia uite cum a lovit ,e tare de tot !e ca rosca deschide fronturi dupa fronturi...
    • 0 (14)
      Da, Ghimpu s-a dovedit a fi un om fara intelepciune, rautacios la suflet, invidios pina supra limita, arogant si brutal peste masura.
      A dat foc la casa noastra comuna Republica Moldova - numai ca sa iasa pe a lui... Sa stie badaranul, ca nimeni nu va mai negocia cu dinsul si viitorul lui politic s-a spulberat.
  • -2 (12)
    Nu sunt jurist, dar experienta de viata, intuitia si logica de fier mi-au sugerat, ca decizia CC nu este corecta, e una politica, evident partinitoare
    si nu corespunde spiritului adevarat al Constitutiei - Constitutia e scrisa si adoptata IN INTERESELE POPORULUI, ci nu a partidelor, persoanelor sau gruparilor oligarhice etc. Si intotdeauna trebuie INTERPRETATA NUMAI in interesele poporului si a Tarii. Chiar si atunci, cind exista mai multe interpretari si variante de tot felul. oamenii inteleprti trebuie sa ia in consideratie numai aspectul principal - interesele poporului si statului.
    C
  • -1 (11)
    Diacov e o vulpe hitra, dar si el intelege ca CC a intrecut orice masura.
    Efectul deciziei CC poate aduce la distrugerea statului nostru, la pierderea Libertatii si Independentei.
    • +4 (6)
      Da, intradevar, Diacov e o mare vulpe. Dar de ce voi filatelistii sunteti asa suparati? Ori nu Diacov vi l-a adus in politica pe Filat? Clar ca el cind s-a vazut sus si-a tradat seful, adica pe Diacov. Mai apoi Diacov a contribuit la incoronarea unui alt hot pe nume Plahotniuc. Pantetin, nu hotarirea CC contribuie la distrugerea statului nostru, ci vulpoii fatarnici gen Diacov. Cine e pe listele PD? Alt exemplu e Guma, care ar trebui sa stea la racoare in Romania. Dar daca are crisa el ne face mie si tie legi prin Parlament. Botnari alt ris cu renume...Ei toti ar trebui cu suturile in fund de scos din aceasta tara pentru multiplele rele facute acestui popor. Iar CC a dat jos prin decizia sa un paun mindru, arogant lacom de putere si avere. Treziti-va, popor, ridicati capul si luptati impotriva vulpoilor.
  • +5 (9)
    vom discuta mult cite rele a facut Ploh avind sabia lui Gimpu de asupra lui Filat,dar saracia va porni pe drumuri si mai multa lume .
    • -6 (8)
      Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
      Bogatia si castelurile luxoase demult ne-au luat-o inainte, moldovenii (dar si romanii) sunt oameni lacomi dupa avere si lux, considera ca autoritate are numai cel bogat - o conceptie absolut eronata si daunatoare pentru natiune si Tara. Fiindca bogatia principala a omului e mintea lucida, bunatatea la suflet, ajutorul reciproc, lupta pentru Libertate si interesele Tarii. Ieram sa scriu "interesele nationale", dar vad ca nu merita - fiindca interesle lui Plahotniuc, Zubko, Voronin (tatal si fiul), etc. n-au nimic comun cu interesele nationale.
      Noi am facut Revolutiile nu pentru interesele oligarhilor!
      • 0 (0)
        "Fiindca bogatia principala a omului e mintea lucida, bunatatea la suflet, ajutorul reciproc..." bine spus!
        ---------
        insa cam putin din cele enumerate le au conducatorii nostri ...
        de aceea si suntem aici.
  • -4 (8)
    Sa stiti, oameni buni, ca numai intr-o societate echitabila invidia si ura pot fi minimizate pina la limita, oamenii devin mai linistiti, buni la suflet, comunicabili, cu dorinta de a se ajuta unul pe altul.
    Nu ca acum, cind cei cu casteluri si limuzine de lux se ingradesc cu ziduri inalte de 3-5 metri - intelegi ei bine ce jigodii sunt...
    Care e salvarea? Raspunsul e simplu si vesnic: Sa construim o noua societate echitabila si pe dreptate. Nu comunista - comunizmul e o utopie, dar comunistii au expluatat aceasta idee la limita, in acelasi rind activistii de partid si de stat au sfidat ei singuri aceste idealuri, si-au facut depozite si magazine, care e deserveau dupa alte standarte, nu traiau la fel ca toti oamenii. De aceea si s-a prabusit.
    Conceptia principala e bazata pe lat principiu - Principiul Bunastarii Rationale - adica fiecare om si familie sa fie asigurate material NU MAI MULT decit necesitatile RATIONALE - adica tot ce satisface o viata normala, fara exagerari de luxuri
  • +1 (7)
    Dacă un om fără pricipii ca Diacov spune că nu mai e de răbdat, ştiind că pentru comentarii nesancţionate nu mai nimereşte pe listele de votare - înseamnă că treaba la CConst. e gravă de tot((

    Sunt cetățean activ
  • +3 (7)
    Popa nici nu trebuia sa participe la examinare. A fost in echipa pollitica care a inaintat aceasta sesizare. Trebuia sa se abtina de la examinare, iar daca nu a facut-o colegii sai trebuia sa nu-l admita la acest proces
  • +3 (7)
    Ghimpu a fost cumparat de Plohatniuk cu niste benzinarii. Acum el le schimba aspectul. Se vor numi GET PREMIUM
  • -4 (6)
    si bunatati, de care ei singuri nu se pot folosi - sunt DE PRISOS!
    Iar altii duc foamete si mizerie.
    Bunastarea Rationala va termina cu toate aberatiile - atit cu chiaburismul si goana dupa milioane (deacum si milioanele au devenit prea marunte - vor miliarde!); Lacomia unor oameni n-are limite, pentru ei nu exista frine. Si daca se catara la putere, atunci se ingradesc cu legi si paza enorma, care e separa de societate si- plaseaza deasupra ei, sfidind orice bun simt omenesc,
    ...dar vom scapa si de saracie si mizerie, deoarece toti vor vi obligati sa munceasca (afara de cei bolnavi, batrini si invalizi). Va fi lichidata deznadejdea si pesimizmul, fiecare - din tinerete - va intelege ca poate dobindi tot ce e necesar pentru o viata buna, destoinica si asigurata, fara saracie si mizerie. Fiecare isi va putea realiza potentialul pentru a fi asigurat cu Bunastarea Rationala.
  • -4 (6)
    Conceptia Bunastarii Rationale nu e o noua utopie! Ci usor poate fi realizata, daca oamenii vor intelege-o corect si vor fi constienti si UNITI pentru a o realiza.
    E cu mult mai stranie inegalitatea enorma de azi a oamenilor - ne putem mira - CUM OAMENII PERMIT ASA CEVA?
  • +5 (7)
    Daca ipocritul cu douasprezece masti Diacov ii plange de jele lui Filat, atunci trebuie sa-si regrete votul de cenzura,nu?
    • +5 (7)
      Diacov considera cu aceasta iesire tampita s-a spalat pe maini...
  • +2 (6)
    Stie acest indoctrinat Comunist care a fost scorul la vot,aceeasi placa comunistoida vazuta din greu pe forumuri si TV,PL si Ghimpu is de vina,in cazul asta indirect prin Popa,asta e mesajul construit cu migala si folosit tot timpul pe vreme rea.
  • -2 (4)
    Bravo Planetin, ai perfecta dreptate, numai ca oamenii nu vor sa inteleaga aceasta conceptie si nu se implica pentru a o realiza. Pacat..
  • +3 (5)
    Diacov un KGB-st inveterat de pe timpurile sovietice cin lucra corespondent pe teren la Bucuresti!!! Cine ajungeau in asemenea posturi: lingaii, pupcuristii, semidoctii si antinationalistii! Vdeti, d-stra pentru ce pledeaza Diacov sa fie mai multi hoti si smecheri in politica ca cei doi Vlazi, ca creer nu trebue dupa ce au furat ca-n codru, mergind pe cadavri iar acum se dau mari magnati!
  • +2 (4)
    Tare mult ne-ai ferici,daca ai disparea din cimpul politic al politicii maldavenesti,kaghebistule,turnatorule sub acoperire, inca de pe timpul cind erai in rol de corespondent la Bucuresti,chipurile.Este cel mai pervers din politicieni
  • 0 (0)
    dl Diacov inca veti mai avea multe pareri de rau... toate la timpul lor... astea sunt doar niste floricele din buchetul intreg

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA