Deputat: Faptul că Republica Moldova e în coada topului la consumul de cânepă ar trebui să ne îngrijoreze

Un studiu realizat recent de The Daily Telegraph arată că Republica Moldova este țara cu cel mai mic consum de marijuană - circa 0,7% din populație o întrebuințează. Deși la prima vedere datele ar trebui să bucure, deputatul liberal democrat, Vadim Pistrinciuc, spune că aceste cifre ar trebui să dea de gândit și să trezească îngrijorări, pentru că acest top nu include drogurile grele.

Deputat: Faptul că Republica Moldova e în coada topului la consumul de cânepă ar trebui să ne îngrijoreze
(Foto: UNIMEDIA)

Deputatul mai spune că țările care au decriminalizat marijuana înregistrează consum și trafic mai mic de droguri grele, iar narcomania este în scădere.

„Acest top nu include consumul drogurilor grele: heroina, cocaină, opiacee, droguri sintetice, mai nou ”spice-ul” - un drog sintetic care la noi se vinde prin intermediul retelelor sociale si face ravagii si printre elevi. Despre rata bolilor hepatice și nu doar cauzate de consum de alcool nici nu mai vorbesc. Sunt droguri extrem de periculoase, care creează dependențe grave, distrug organismul.

Pub

Ce ține de cânepa, trend-ul mondial față de această plantă este fie decriminalizarea consumului, fie legalizarea utilizării în scopuri medicale, sau legalizarea parțială (porbabil că nu am ajuns la nivelul să discutăm despre legalizări, dar poate greșesc). Dacă s-ar face o analiză mai largă, s-ar observa că statele care au decriminalizat consumul de marihuana, au un consum și trafic mai mic de droguri grele, iar narcomania este în scădere”, a scris Vadim Pistrinciuc pe pagina sa de Facebook.

Acesta aduce exemplul Portugaliei și Georgiei, ultima decriminalizând recent consumul de cânepă.

Cel mai elocvent exemplu în acest sens este cel al Portugaliei, care a cunoscut o reducere a narcomaniei „grele” după decriminalizarea consumului de cânepă. Georgia a făcut recent acest pas, fiind la fel o societate tradiționalistă, conservatoare au înțeles că „băgatul la pușcărie” pentru o țigară de cânepă nu are nimic în comun cu lupta cu narcomania și traficul de droguri grele.

De fapt, experiența statelor care au decriminalizat consumul de marihuana au demonstrat mai apoi, că în spatele luptei cu consumul de marihuana, înflorește traficul de droguri grele care distrug vieți”, mai scrie Pistrinciuc.

Mai mult, liberal democratul spune că și Republica Moldova ar trebui să facă pasul spre decriminalizarea consumului de cânepă.

„Cred că e timpul să discutăm și noi aceste lucruri. În primul rând despre decriminalizarea consumului de cânepă (nu legalizarea deplină a acesteia deocamdată) - aprogarea pedepsei penale pentru consumul de mairhuana. Or, experiența unor state europene, dar și mai aproape de noi, arată că atât timp cât se luptă cu tinerii care fumează cânepă, în umbră, drogurile sintetice, grele, cum e cazul „spice” la noi - doar înfloresc. Știu eu o temă grea, controversată, însă una care merită cel puțin discutată serios”, conchide Pistrinciuc.

Menționăm că potrivit ,studiului, cea mai mare rată a consumului de cânepă este înregistrat în Islanda - 18,3%, urmată de SUA cu 16,2 și Nigeria cu 14,3%. În România 2 la sută din cetățeni consumă marijuană, iar în Ucraina 2,9%%. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI