*/

De ce Filat, Hadârcă, Diacov și Ghimpu nu sunt pe lista celor decorați astăzi de Timofti

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret privind conferirea distincțiilor de stat unui grup de deputați, miniștri, membri ai Guvernului și înalți funcționari publici, relatează UNIMEDIA.

Ordinele și medaliile au fost atribuite „în semn de înaltă apreciere a contribuției la promovarea reformelor bazate pe valorile și standardele europene, pentru merite deosebite în asigurarea negocierii, semnării şi ratificării Acordului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, aportul la liberalizarea regimului de vize cu statele membre ale UE și ale spațiului Schengen și activitate intensă în vederea sporirii prestigiului țării pe plan internațional”.

De ce Filat, Hadârcă, Diacov și Ghimpu nu sunt pe lista celor decorați astăzi de Timofti
(Colaj: UNIMEDIA)

Au fost decorați cu „Ordinul Republicii Moldova”, cea mai înaltă distincţie din stat, reprezentanți ai tuturor partidelor aflate la guvernare. „Ordinul Republicii” a fost conferit următorilor:

Igor Corman, preşedinte al Parlamentului;
Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene;
Ana Guțu, preşedinte al Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană a Parlamentului;
Iurie Leancă, prim-ministru;
Marian Lupu, deputat în Parlament, ex-președinte al Parlamentului;
Liliana Palihovici, vicepreședinte al Parlamentului;
Ion Păduraru, secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova;
Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreşedinte al Parlamentului;
Valeriu Streleț, deputat în Parlament.

UNIMEDIA precizează că Vlad Filat, Ion Hadârcă, Dumitru Diacov și Mihai Ghimpu, lideri ai partidelor reprezentate în Parlament, au primit anterior„Ordinul Republicii Moldova” și, respectiv, nu mai pot fi decorați repetat:

Ion Hadîrcă - a fost decorat cu Ordinul Republicii Moldova (1996), distincție pe care a declinat-o ulterior (2001).

Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal, a fost decorat cu Ordinul Republicii Moldova (2012). Distincția i-a fost acordată de președintele Nicolae Timofti „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite faţă de stat, pentru contribuţie remarcabilă la Mişcarea de Eliberare Naţională şi pentru susţinerea constantă a valorilor democratice”.

Dumitru Diacov, președintele de onoare al PD, a fost decorat cu Ordinul Republicii Moldova (2013). Distincția i-a fost acordată de președintele Nicolae Timofti „pentru merite deosebite în consolidarea statalităţii Republicii Moldova și contribuţie substanţială la edificarea statului de drept, la promovarea valorilor democratice şi la instaurarea coeziunii şi concordiei în societate”.

Vlad Filat, președintele Partidului Liberal Democrat - a fost decorat cu Ordinul Republicii Moldova (2013). Distincția i-a fost acordată de președintele Nicolae Timofti „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în promovarea valorilor democratice, pentru contribuție substanțială la aprofundarea dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, eforturile depuse în vederea restabilirii localităților afectate de calamitățile naturale din vara anului 2010 și activitate organizatorică prodigioasă”.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI