Danemarca vrea să interzică vălul islamic: „E incompatibil cu valorile noastre”

Danemarca vrea să interzică purtarea vălului islamic integral în locurile publice, pe motiv că „este incompatibilă cu valorile societății”, potrivit ministrului danez de Justiție, Soren pape Poulsen.

Danemarca vrea să interzică vălul islamic: „E incompatibil cu valorile noastre”
(Foto: imagine simbol)

Interdicţia s-ar referi la vălul integral, dar şi la măştile de faţă şi bărbile false, nu însă şi la măştile de protecţie, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

„Este incompatibilă cu valorile societăţii daneze sau cu respectul faţă de comunitate ascunderea feţei în întâlnirile din spaţiile publice”, a explicat ministrul danez al justiţiei, Soren Pape Poulsen.

Pub

Excepţie vor mai face articolele vestimentare purtate pe timp de iarnă pentru a proteja împotriva frigului, precum fularele, dar şi costumele şi măştile de carnaval sau Halloween.

Persoanele aflate la prima contravenţie vor risca o amendă de 1.000 de coroane daneze (165 de dolari). Aceasta va creşte însă în caz de recidivă, ajungându-se la 10.000 de coroane începând de la a patra contravenţie.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub