*/
Citește toate știrile la acest subiect

Cum se cheltuie banii pentru Reforma Justiției

Viceministrul Justiției, Sabina Cerbu a prezentat, în cadrul unui interviu pentru UNIMEDIA, cum au fost cheltuiți banii pentru reforma justiției în 2013.

“Banii provin din bugetul de stat. Ca să beneficieze de banii UE, RM urma să prezinte o viziune clară cum vedem noi justiția într-un termen mediu de 5 ani. Odată cu adoptarea strategiei, am devenit eligibili pentru a beneficia de acest grant al UE de 60 de milioane de euro. Sunt bani care sunt vărsați în bugetul de stat și ei cad sub incidența reglementărilor interne. 

Cum se cheltuie banii pentru Reforma Justiției
Sabina Cerbu (Foto: UNIMEDIA)

Prima tranșă de 12 mln euro urmează să vină la sfârșitul acestui an, dar noi oricum am primit bugetare din contul faptului că urmează să vină acești bani. Pentru fiecare an de implementare avem de îndeplinit niște condiționalități.  Dacă le îndeplinim, primim o tranșă. Prima tranșă vine după primul raport de evaluare, adică la sfârșitul anului. Tranșa trebuie să vină acum, în noiembrie. Pentru primul an, RM a îndeplinit toate condiționalitățile”, a declarat viceministrul Justiției pentru UNIMEDIA.

Sursa mai spune că multe resurse financiare au fost direcționate pentru îmbunătățirea condițiilor de munca în instanțele de judecată (reparații capitale și reparații curente), pentru instruirea judecătorilor, prin intermediul Institutului Național al Justiției, pe diferite subiecte care să le ridice calitatea actului de justiție.

Pub

„Reforma sectorului de justiție nu presupune reparații capitale, dar presupune investiții în capitalul uman. Această reformă nu este una ieftină și nicăieri în lume nu a fost așa”, a ținut să precizeze Sabina Cerbu.

Totuși, dacă analizăm banii alocați în anul 2013 în scopul implementării Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016, observăm că cea mai mare sumă a fost distribuită instanțelor judecătorești. Vorbim despre  55 mln 977 mii lei, dintre care 22 mln 649 mii lei pentru construcția, renovarea sediilor instanțelor judecătorești, iar 26 mln 629 mii lei pentru introducerea funcției de asistent judiciar în cadrul instanțelor.

Pe locul doi în topul distribuirii banilor se situează Institutul Național al Justiției – 33 mln 417 mii lei, dintre care peste 9 mln pentru finisarea reconstrucției sediului și peste 7 mln pentru desfășurarea cursurilor de instruire a asistenților judiciari.

Și CSM a obținut bani pentru un sediu. Este vorba despre de o sumă ce depășește 15 mln 608 mii lei, dintre care 13 mln de lei - pentru alocarea unui sediu pentru CSM.

Vedeți mai jos distribuirea mijloacelor financiare alocate în anul 2013 în scopul implementării Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016:

Aparatul central al Ministerului Justiției - 14 mln 114 mii lei

Departamentul de administrare judecătorească – 4 mln 966 mii lei

Centrul de armonizare a legislației – 1 mln 224 mii lei

Centrul Național de Expertize Judiciare – 627 mii lei

Centrul de Informații Juridice – 21 mii lei

Oficiul Central de Probațiune – 4 mln 442 mii lei

Consiliul Național de Asistență Juridică Garantată de Stat - 2 mln 257 mii lei

Institutul Național al Justiției – 33 mln 417 mii lei

Consiliul Superior al Magistraturii – 15 mln 608 mii lei

Curtea Constituțională – 216 mii lei

Centrul pentru Drepturile Omului- 291 mii lei

Ministerul Afacerilor Interne – 1 mln 122 mii lei

Academia de Administrare Publică – 9 mii lei

Procuratura Generală – 6 mln 738 mii lei

Curtea Supremă de Justiție – 26 mii lei

Consiliul de mediere – 1 mln 130 mii lei

Instanțele judecătorești – 55 mln 977 mii lei

Ministerul Educației – 277 mii lei

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei – 476 mii lei

Ministerul Sănătății – 10 mln 351 mii lei

Total – 155 mln 493 mii lei

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI