*/

Coşmarul continuă. Familia tinerei ucise din Străşeni susține că este ameninţată

Familia Cristinei Parhomenco, tânăra din Străşeni care a fost omorâtă în toamna anului trecut de către trei minori, susţine că ameninţările continuă, iar oamenii legii nu iau măsuri de preacuție pentru a-i proteja cealaltă fiică.

Coşmarul continuă. Familia tinerei ucise din Străşeni susține că este ameninţată
(Colaj: UNIMEDIA)

Din spusele mamei, Lucia Parhomenco, o tânără pe nume Diana, în vârstă de 19 ani, a venit la ea acasă şi a ameninţat-o cu un foarfece.  Mai mult, aceasta i-ar fi trimis mai multe mesaje prin telefon că cea de a doua fiică a ei va păţi la fel ca şi Cristina. De asemenea, dânsa a mai adăugat că a găsit mesaje cu caracter ameninţător şi pe mormântul Cristinei, scrie Crimemoldova.

„Începând cu iulie 2017, am depus trei plângeri la poliţie, dar nu au luat măsuri. Băiatul rămas la libertate, pentru că avea 13 ani, continuă să fie agresiv şi să se ocupe cu drogurile. Mi-i frică pentru fiica mea, Ruslana”, a declarat mama minorei ucise. 

Pub

UNIMEDIA amintește că, trei tineri de 15, 16 si 17 ani au fost reținuti și condamnați la câte șase ani si 8 luni de inchisoare, nu și al patrulea, care are 13 ani și nu poate fi tras la răspundere. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI