Citește toate știrile la acest subiect

Construcția din Scuarul Europei, anulată! Chirtoacă: Le dai degetul, iar ei îți iau mâna!

Construcția din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 101, aflată în centrul Chișinăului va fi anulată, iar terenul va fi adus în ordine. Anunțul a fost făcut public astăzi, 28 decembrie, de către viceprimarul Capitalei Nistor Grozavu, transmite UNIMEDIA.

„Li s-a spus să demonteze gardul și să aducă terenul în ordine. Solicitarea a fost acceptată, așteptăm rezultatele”, a declarat arhitectul-șef al Capitalei, Radu Blaj.  În același timp, edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă s-a arătat indignat de situația creată și în special de procesul de eliberare a autorizațiilor de către funcționarii din cadrul Primăriei. Sursa a subliniat că în acest sens va fi efectuată o investigație separată pentru a vedea care sunt abaterile la actele deja emise.
Construcția din Scuarul Europei, anulată! Chirtoacă: Le dai degetul, iar ei îți iau mâna!
(Foto: UNIMEDIA)

„De la bun început, știam că va fi o problemă, am abordat chestiunea de mai multe ori în ședințele anterioare, reacții însă nu au apărut din interior, ci dinafară. La noi și legele sunt așa că poți să faci legal prostii foarte mari. Avizul ministerului culturii este necesar atunci când este vorba despre reconstrucția unei clădiri. Acolo este vorba despre o suprafață plată. Vom anula decizia Consiliului Municipal din 2011 privind autorizația de construcție. Le dai degetul, iar ei îți iau mâna, pentru că noi am vorbit despre amenajarea stației”, a mai adăugat Chirtoacă. 

Primarul Capitalei a atenționat că orice construcție trebuie exclusă și doar stația de așteptare păstrată. „Trebuie de exclus toate aceste epopei care au început din 1995. Am înțeles că această companie își construiește localurile la aeroport, atunci să meargă la aeroport și nu în centrul Capitalei”, a conchis sursa.

UNIMEDIA precizează că în apropierea scuarului Europei urma să fie construită o cafenea cu două niveluri, cu o terasă pe timp de vară. Lucrările de reconstrucţie a staţiei de aşteptare de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 101 și a viitorului local erau coordonate cu autoritățile publice locale.

Localul care urma să fie construit în centrul Capitalei, în preajma scuarului Europei, făcea parte din lanțul american de restaurante „Sbarro”. Asemenea restaurante sunt deschise în peste 1300 de locații la nivel mondial, iar acționarii francizei din Republica Moldova au dat la moment asigurări că vor face tot posibilul ca edificiul să se încadreze perfect în peisajul și în stilul arhitectural al Chișinăului.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub