ora: 14:42, 16 mar 2017 2286 0

Conducerea PLR s-a întâlnit la București cu președintele Senatului României. Curând va fi semnat un acord de colaborare


Conducerea PLR s-a întâlnit la București cu președintele Senatului României. Curând va fi semnat un acord de colaborare
Foto: plr.md

Conducerea Partidului Liberal Reformator din Republica Moldova a avut miercuri, 15 martie o întâlnire cu președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu și copreședintele partidului Alianța Liberalilor și Democraților din România.

Conducerea PLR a fost reprezentată de Ion Hadârcă, președintele PLR, Senator în Parlamentul României, Oleg Bodrug, copreședinte PLR, Tatiana Potâng, vicepreședinte PLR, Valeriu Săhărneanu membru al Biroului Permanent PLR.

Întâlnirea dintre cele două partide a avut loc la București, iar în debutul întâlnirii, părțile au remarcat finalizarea cu succes a colaborării fără precedent în relațiile dintre formațiuni politice de pe ambele maluri ale Prutului. 

Delegațiile au avut un schimb de opinii referitor la situația social-politică din România și Republica Moldova, au discutat despre situația internă din partidele pe care le reprezintă și despre o serie de acțiuni menite să sporească interacțiunea dintre ele în proiectele politice pe care urmează să le dezvolte separat ori în strânsă cooperare.

În acest sens părțile au convenit să semneze în cel mai scurt timp un acord de colaborare.

De asemenea, aceștia s-au informat reciproc asupra mersului pregătirilor pentru congresele celor două formațiuni politice, preconizate pentru primăvara acestui an și și-au prezentat invitațiile în vederea participării la ele a delegațiilor reprezentative.

În cadrul întâlnirii, cele două partide au mai convenit să dezvolte o serie de proiecte menite să celebreze Centenarului Marii Uniri de la 1918 și au căzut de acord asupra importanței intereselor comune ale celor două state, în special din perspectiva susținerii drumului european al Republicii Moldova, pe care forțele politice liberale din ambele state o doresc în Uniunea Europeană, alături de România, ca pas esențial al reîntregirii viitoare.

 

Comentarii (0)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA