Comuniștii comentează scandalul în care este implicat Ioniță

Parlamentul și, inclusiv Comisia economie, buget și finanțe, nu a blocat examinarea pachetului de legi pentru care Guvernul și-a asumat ulterior răspunderea.

Potrivit deputatului PCRM Oleg Reidman, care este membru al comisiei sus-menționate, pachetul cu cele 11 proiecte de lege nu era complet, la multe dintre ele ne fiind pregătit avizul anticorupție, relatează UNIMEDIA.

Comuniștii comentează scandalul în care este implicat Ioniță
(Foto: captură video privesc.eu)

În contextul scandalului din PLDM și din jurul deputatului Ioniță, liderul PCRM a declarat că opinia publică a asistat la niște reglări criminale, mafiote. „Nu au putut împărți miliardul (n.red. - sumă despre care a vorbit Veaceslav Ioniță). În linii generale, Ioniță are dreptate, doar că s-a trezit târziu. Când l-au atins și pe dânsul”, a menționat Vladimir Voronin.
 
 
Comuniștii afirmă că pachetul de legi ar fi fost adoptate de Parlament, doar că au fost obstacole și în interiorul coaliției. „Au fost din cei care nu au vrut să meargă la așa tâlhărie deschisă. Același Lazăr a căzut jertfă deoarece nu a fost de acord cu aceste propuneri. Atunci operativ l-au înlocuit pe Lazăr și l-au prelucrat și pe Ioniță, care a răbdat, dar nu a rezistat și a ieșit cu declarații în cadrul unei conferințe de presă. El nu a vorbit totul până la sfârșit. Se vede că sunt niște persoane care l-au trimis să facă acest lucru”, a adăugat Voronin.
 
Și Oleg Reidman și-a expus opinia față de scandalul din jurul președintelui Comisiei economie, buget și finanțe. „Ioniță cu fiecare zi, care ne apropia de finalul mandatului actualului Parlament, era din în ce mai preocupat. În realitate, pe el a fost plasată toată răspunderea pentru promovarea în Parlament, cu încălcarea tuturor normelor, a politicilor fiscale, a modificărilor la bugetul de stat, etc. Majoriattea erau contrasemnate de el. El își dădea seama de răspunderea care îi era pusă în cârcă”, consideră deputatul PCRM. 

Sursa video: privesc.eu 
 
 
Veaceslav Ioniță, în cadrul unui briefing de presă, l-a acuzat în pe Valeriu Streleț că ar fi cel care a blocat pachetul de legi pentru care Guvernul a fost nevoit să-și asume răspunderea în fața Parlamentului. În replică, liderul fracțiunii PLDM a calificat drept „deplasate, mincinoase și aberante” acuzațiile lui Ioniță și a specificat că, conducerea partidului urmează să ia atitudine și să-și asume decizii pe marginea acestui caz.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI