*/

Compania care a pornit curățarea râului Bîc, sancționată cu amenzi de 50 mii lei

Compania, care într-un proiect al Primăriei municipiului Chișinău, a început lucrările de curățare a râului Bîc a fost sancționată deja de două ori cu amenzi în valoare de 50 mii lei de către Inspectoratul Ecologic. Cel puțin asta a declarat primarul Capitalei Dorin Chirtoacă în cadrul emisiunii „Ochiul Public” de la NorocTV, relatează UNIMEDIA.
 
Potrivit lui, Inspectoratul Ecologic ar trebui să-i sancționeze pe cei are murdăresc râul, nu pe cei care vor să-l curețe.
 
Compania care a pornit curățarea râului Bîc, sancționată cu amenzi de 50 mii lei
(Foto: chisinau.md)

„Am ajuns la situații ridicole când Inspectoratul Ecologic a emis o prescripție și a pus două amenzi antrepronorului, în valoare de aproape 50 mii lei, pentru curățarea râului Bîc. Noi avem problema cu râul deja de ani de zile, se inundă orașul. A fost înnămolit în totalitate și a crescut și niște stuf. (...) Am ajuns să curățăm râul din centrul orașului și sunt puse bețe în roate de către Inspectoratul Ecologic pe motiv că este afectată flora și fauna din râu, câteva broaște și câteva tufe de stuf, atunci apare o problemă de logică cel puțin”, a declarat Chirtoacă revoltat.
 
Reamintim că la sfârșitul lunii mai, Primăria municipiului Chişinău a demarat lucrări de curăţare a albiei râului Bâc, pe o lungime de 3,6 km, în perimetrul străzilor Feredeului - Petru Rareş.
 
Prin intermediul proiectului, autoritățile locale încearcă să evacueze nămolul şi să lărgească albia râului Bîc, astfel încât să prevenină inundaţiile străzii Albişoara, în zona podului de lângă Circ, care era afectată de fiecare dată în urma ploilor torenţiale. Între timp, lucrările au fost stopate de către Inspectoratul Ecologic pe motiv că lipsește un studiu de impact asupra mediului.
 
 
Proiectul demarat de autoritățile locale prevede, de asemenea, amenajarea şi salubrizarea canalelor pluviale din zonă. Proiectul tehnic pentru curăţarea albiei râului Bîc a fost realizat de către Institul de Proiectare a Sistemelor de Gospodărire a Apelor „Acvaproiect”. Costul proiectului este de 3 milioane lei, bani prevăzuţi în bugetul municipal pentru anul 2014. Termenul preconizat pentru realizarea proiectului este de 3 luni. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI