BREAKING NEWS
„StarNet” anunță pierderi de 7 milioane de lei în urma incendiului. Când va fi remediată problema

Cine controlează sistemul bancar din Republica Moldova? Răspunsul lui Ion Sturza

Cine controlează sistemul bancar din Republica Moldova? La această întrebare a răspuns ex-premierul RM, Ion Sturza, în cadrul emisiunii „Politica” de la TV7.
 
„Există trei grupări care sunt independente una față de alta: așa-numita grupă a lui Platon, într-adevăr acest Platon este un băiat deștept, dar în realitate nu el controlează această grupă. Cred că mai bine știe FSB, de aceea eu nu voi comenta. A doua grupă este a lui Shor și este o mică grupă de bănci care aparțin elitei politice de la Chișinău, dar această grupare e mai mică”, a menționat omul de afaceri.
Cine controlează sistemul bancar din Republica Moldova? Răspunsul lui Ion Sturza
Ion Sturza, ex-premierul RM (Foto: UNIMEDIA/ Igor Vrabie)

Potrivit lui, gruparea lui Platon și Shor acționau în comun până la sfârșitul anului trecut. „Astăzi, cu părere de rău pentru cetățenii Republicii Moldova, se declanșează un război între aceste grupări unde mai rămâne doar să detonezi o bombă atomică”, a atenționat Sturza.
 
„În ziua de azi se poate ușor de spus că bani mulți, care nu aparțin conducătorilor de bănci, ci deponenților și clienților, au fost scoși din Moldova prin diferite scheme în zone off shore, în alte țări. E vorba despre mai multe bănci. Totul se face „legal”, spune Ion Sturza.
 
Mai mult decât atât, Sturza nu crede în posibilitatea „demolării” sistemului bancar din RM și vine cu două argumente. „Nu cred că cineva își dorește să demoleze sistemul bancar din Republica Moldova. Sunt doar niște speculații. Sistemul bancar are de ajuns lichidități. Banca Națională în calitate de regulator are două instrumente: rezervele valutare și posibilitatea de a face emisii. Acestea ajung pentru a acoperi orice gaură din  perete. De aceea, eu sunt liniștit. În al doilea rând, proprietarii, în afara agenților, nu vor avea niciun câștig de la demolarea sistemului bancar”, conchide sursa citată.

 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.