ora: 13:32, 22 apr 2013 10783 47 Autor: Cristina Buzovschi

Chirtoacă despre relațiile dintre Filat și Plahotniuc: „În spatele scandalurilor se fură ca în codru”


Chirtoacă despre relațiile dintre Filat și Plahotniuc: „În spatele scandalurilor se fură ca în codru”
Dorin Chirtoacă, prim-vicepreședintele PL
Foto: Foto: UNIMEDIA
Dorin Chirtoacă este alarmat de situația politică din țară. Potrivit prim-vicepreședintelui PL, „împăcarea” subită a celor doi Vlazi este cel puțin una dubioasă, iar în spatele acestor scandaluri s-ar fura ca în codru, transmite UNIMEDIA.

„Situația în general este una total neplăcută. Aș avea și eu o întrebare: acum cine și în buzunarul căruia se află? În condițiile în care, din cauza mafiei noi nu putem lucra, și, am observat acum câteva zile că foarte bine conlucrează cei care practic nu-și dădeau nici „Buna Ziua” acum câteva luni de zile. Din cauza unuia dintre ei, a fost distrusă Alianța, respectiv a fost rupt Acordul, ș.a.m.d.

Acum sunt cei mai buni prieteni. Unde ajungem eu nu înțeleg! Este evident că ceva se întâmplă. O să vedem mai departe, la votul din Parlament cu privire la prim-ministru. În republica Moldova nu poți face niciun fel de prognoze. Lucrurile sunt înafara controlului. Se ține una și bună de ani de zile, că nu se poate cu „X”, după aceia, dintr-o dată, cu „X” se poate totul”, a precizat liberalul.

Prim-vicepreședintele PL consideră că Alianța trebuie curățată de „balastul care s-a acumulat în acești patru ani”. „Nu ne trebuie murdăria aceasta acumulată pe lângă anumite persoane și, respectiv, pe lângă anumite instituții. Noi nu suntem împotriva relansării Alianței pentru Integrare Europeană. De fapt, noi am stat la temelia AIE. Noi am cerut, de fiecare dată, celor doi parteneri să se abțină de la atacuri  reciproce și să înțeleagă că nu doar împreună putem guverna țara, toate cele trei partide împreună. Însă, în momentul în care ei s-au dedat la tot felul de atacuri, până la distrugerea Alianței pentru Integrare Europeană, noi am fost doar martori”, a specificat el.

Chirtoacă a menționat că cei doi Vlazi trebuia să ia în considerație mai devreme sfatul lui Mihai Ghimpu și să se „împace” spre binele și în interesul poporului. „Asta și se întâmplă acum. De ce nu s-a ascultat acest punct de vedere de la bun început? De ce a fost nevoie să fie tulburate, în asemenea măsură lucrurile, încât societatea să-și piardă răbdarea și încrederea? Asta o să coste la alegeri și o să coste scump. Percepția mea este că în spatele acestor scandaluri, de fapt, se fură ca în Codru. La un moment dat, o să vedem asemenea proporții de hoție, încât nu o să vină să ne vină ochilor să creadă. De obicei, cum se spune, în apă tulbure, se prinde pește mai ușor”, crede sursa.

Despre schimbările din Codul Electoral, Dorin Chirtoacă spune că nu are mari obiecții de fond, însă are are anumite nedumeriri față de felul în care s-au făcut aceste modificări. „Cu schimbarea sistemului electoral peste noapte. Eu așa ceva nu am mai întâlnit nicăieri: fără niciun fel de dezbateri în societate, fără expertize la nivel național și internațional, să fie schimbat sistemul electoral. Nu vorbesc că este bine sau rău, eu vorbesc despre modul în care se face acest lucru. Dacă eram pe vremea guvernării comuniste, atunci s-ar fi considerat că este abuzul abuzurilor. Acum se tace. În general, nu înțeleg multe lucruri. Societatea civilă ar trebui să fie prima care să reacționeze și în cadrul abuzurilor de la nivel de Guvern, și la nivel de politicieni, cu respectiva condamnare cu executare în România a deputatului Guma. La noi este liniște, liniște în interes a ce? În dorința perpetuării a unor condiții de fărădelege? De fapt, asta se promovează: coborârea standardelor și discreditarea instituțiilor democratice. O să vedem unde ajungem”, a subliniat acesta.

Comentarii (47)
  • +7 (29)
    Scandalul n-a fost între Filat şi Plohotniuk,
    Scandalul a fost Între Filat pe de o parte şi pe de acealaltă parte Plohiş cu Ghimpu.
    Hai să fim corecţi...
    • -11 (29)
      Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
      auzi ma, nu mai latra cu un caine din ala turbat, coboara cu picioarele pe pamint, da-ti vr=o 2 palme si nu te vinde lui filea pentru niste arginti
      NU FI UN VERDE ARTIFICIAL
      • +9 (23)
        Aaaaaaaaaa.....
        Nu-ţi place dreptatea....
        Da cu place ea ???
        Eu nu agreez nici un partid şi nici un politician la momentul actual. Dacă aş avea suficientă putere, aş aresta tot parlamentul, fiindcă sunt nişte interlopi.
        • -12 (30)
          Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
          auzi, nu fi curva, uitete la alte stiri, si vezi pentru cine comentezi? sa iti bag niste gargauni in cap si sa iti spun ca peste tot in favoarea verzilor comentezi? te dai cu fundul la gard? mie scirba de prostia din Basarabia, probabil e de vina lipsa de gindire, si libera exprimare este cumparata...
          • 0 (22)
            Doamneee...datii acestui copil o suzeta, ca asta nu-i ajunge. Chirtoaca, tu in loc sa te ocupi cu chestiile ce tin de problemele locuitorilor capitalei, tu te ocupi cu asemenea birfe?!
            Mare politican. Nu i s-a uscat inca laptele de pe buze, dar el deja latra ca cel nebun.
            Adevaratii mafioti se ascund in rindurile PL, Mihai Ghimpu nu a luat oameni dupa merite, ci DUPA RECOMANDARI! Singur a declarat-o.
            • +3 (19)
              PL a fost temelia AIE?
              Oameni buni, eu ma intreb, cine le scrie discursurile celor de la PL, ca la sigur e om bolnav, sau Chirtoaca e bolnav.
              Cum poti sa spui ca un partid ce a distrus alianta putea fi temelia acesti aliante?
              Mie imi pare rau ca schizofrenici alt de Ghimpu si Chirtoaca incearca sa para in fata cetatenilor cinstit si curati, pe cind sint unii dintre cei mai murdari.
              Chirtoaca, cum explici ca iti permiti sa rostesti astfel de fraze in incinta primariei ca "Da-i na*ui"?!
              Asta e comportamentul unui primar? Jos canaliile liberale!!!
              • +4 (14)
                Eu vad ca cineva foate atent urmareste comentariile si indata ce apare ceva rau despre PL, comentariile sint raportate. Mda...lipsiti de caracter.
        • +5 (33)
          Chirtoaca mai bine fati datoria de primar,si nu vorbi atita aiurea...tu ai probleme pe un capat...rezolvati problemele tale
          • +1 (33)
            Chirtoaca nu te baga in gradina altora dak la tine nu te poti discurka normal..
          • -10 (26)
            Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
            ce ma, va apuca frica ca va ia chirtoaca tot electoratul? hai ca am sa astept cu nerabdare alegerile din 2014, sa vedem cum vor mai vota oamenii, cu filea vostru pe care tot il pupati aici pe unimedia si nu doar in fund,nu degeaba se spuna Moldova- tara minunilor!
            Chirtoaca e omul potrivit pentru a face regula si a cobori nasul acestor inginfati
            • +1 (33)
              wei prostolanule...sau tu esti asa de bou sau ce??Chiar nu observi ca Chiroaca nu face nimik inclusiv pentru Chisinau???tie iti place in ce stare este capitala noastra??
              • -5 (25)
                Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
                bai blegule , uite sub nasul tau , te dai mare si tare de fiecare data .Dar tie iti place in ce stare e tara asta ? Tu nu observi ca acest guvern nu face nimic pentru tara asta ? Lingaule ce esti . Mars la lucru si nu tulbura apele si asa tulburi . Fiti corecti si onesti , daca puteti , daca nu carati-va naibii de la guvernare sa vina altii tineri ,curati , dornici de a munci pentru acest popor blestemat si furat . Ru sine sa va fie , pentru jocurile murdare pe care le faceti , pana la urma o sa va coste f.mult mizeria pe care o implantati in mintile oamenilor .Sunteti niste manipulatori si atat , distrugeti tara asta din temelii.
                • +3 (5)
                  johans, ei latra ca doar asta pot face, in plus sefu nu le-a dat comanda "fu". Nu merita atentie si nervi. Pina la urma asta e relitatea: avem un neam de bidle, pe care este foarte greu sa-l mai poti iubi. Dar, pentru putinii oameni de bine care sint, totusi ne iubim poporul...
          • 0 (0)
            Gata, poti sa-ti iei liber azi, ca nu mai poate candida 'sefu' pentru functia de premier :)
  • -16 (28)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    Târziu v-aţi dat seama, trebuia să înţelegeţi din start că ve-ţi fi traşi pe sfoară. Dar, vorba unui înaintaş din PL: "Acum vom fi şi noi "coroli"!" Prea degrabă v-aţi bucurat! faceţi revizie în teritorii că nu o să luaţi nici 3%.
    • +10 (16)
      dar tu "sevirovene" vad ca te bucuri acum. Au "cistigat" cei pentru care ai latrat pina acum probabil si esti fericit. Ai tot latrat si tu impotriva lui Ghimpu asa ca nu mai cauta vinovatul. Pe sfoara ai fost tu tras si toata tara asta.
      • -3 (9)
        Da, am fost şi sunt împotriva lui Ghimpu ;şi nu PL, fiindc[ă anume Ghimpu se face vinovat de toate relele. El nu a făcut decât să se pricopsească cu ceva din Alianá făcută cu Plahotniuc. Îmi pare rău, dar asta este şi tu care te consideri mare patriot o să te convingi într-un timp nu prea îndepărtat.
        • +3 (5)
          accept replica ta, insa cu mici rectificari: credca Ghimpu mai mult e facut vinovat de stim noi cine, decit "se face" vinovat. Avem intrebari si fata de el, evident, dar i le punem altfel si nicidecum
          huiduind-ul de rind cu cei ce vor sa elimine intregul PL cu orice pret. Eu sper ca e aproape ziua in care Ghimpu va recunoaste (sie-shi) ca nu mai poate conduce corabia spre viitorul "fagaduintelor" si va ceda cirma cui trebuie. Cu cit mai mult taraganeaza, cu atit creste si suspiciunea noastra ca el sincer doreste ca corabia sa ajunga acolo...
  • +6 (14)
    Eu sunt pentru Integrarea Europeana, pentru unitatea AIE... dar de ceva vreme Catzelele turbate VERZI au aruncat cu glod in propria alianta ca sa distruga PL ul!! Oameni prosti caci cu asa atitudine exista riscul ca PCRM sa preia puterea din cauza la niste lepadaturi platite!!! RUSINE PROSTILOR!!!

    Sunt cetățean activ
  • +8 (10)
    tot acest rahat sa produs din cauza lui filea si plahotniuk, deci, ne dam seama ca la cite cuvinte a aruncat filea asuprea lui plahotniuk k e hot, k e cautat de interpol, si invers plahot ia aratat lui filea ca nici el nu e mai breaz ca el, si na, acum isi cer scuze unu de la altu si se pupa in fund, niste lingaii rapanosi, care in alegeri o sa fie scuipati si blestemati.
    NU VA ESTE SCRIRBA DE O ASA ALIANTA ?? chiar va vindeti parintii si copii pentru acesti inginfati? acesti nesatuli?
  • 0 (18)
    Какой ужас ,теперь министров от ЛП не будет .Кто же тогда воровать то будет ???
  • +5 (9)
    S-a trezit PL că rămâne fără miniștri și pleacă în opoziție?
  • +4 (6)
    PL si-a asumat constient aceste consecinte. E mai bine decit sa mearga brat la brat cu cei care fura tara.
  • +3 (11)
    Sint de-acord, in tara asta s-a furat intotdeauna, din pacate, dar la Primarie se fura mai putin, dn Chirtoaca? Dar drumurile lui Salaru de ce calitate sunt?
  • +2 (4)
    "Pun pariu: următorul preşedinte al PM, după Nicolae Timofte, – Vlad Plahotniuc." Anatol Petrencu (http://anatolpetrencu.promemoria.md/)
  • +8 (10)
    Dupa ce Filat distruge alianta,se pune si distruge PL prin coruperea celor ce au fost colegi in guvern,luni de zile duce o campanie de dezinformare prin masmedia controlata si cateii de forumuri,precum ca Mihai Ghimpu este in slujba lui Plaha,ce face Filat,pypat Piata Independentei cu dusmanul iluzoriu ,exact asa cum isi manifesta Rusia dorinta prin slujbasi politici din tara!
  • 0 (10)
    Are dreptate Dorin "că Alianța trebuie curățată de „balastul"..dar cel mai greu balast este Ghimpu la moment.
  • +2 (6)
    "noi am fost doar martori”,.. de fapt voi aţi fost adevăraţi complici, oferindui lui Plahotniuc susţinere şi funcţii pentru obţinerea cărora a votat electoratul PL.
    Funcţiile de prim-vice preşedinte a Parlamentului, şefia Moldsilva şi şefia BNM ce au căutat la PD? Asta răspunde electoratului , nu încerca să dregi borşul deja împuţit.
  • -1 (3)
    Cei doi VLAZI pupat piata Indepentei,Ghimpu e de vina,PL este vinovatul de serviciu,ordin de zi pe unitate,faceti vinovat PL....
  • +4 (8)
    Chirtoaca are dreptate deplina. Astea folosesc scandalurile ca paravan p-u ca sa poata fura, komunistii foloseau conflictele interetnice,iar la spate furau "legal" (legal, fiindca aveau parlamentul in buzunar) miliarde.
    Filat,Lupu cu gasca,Voronin sint haite de banditi care invirtesc mintele la oameni, iar ei fura miliarde
  • -1 (7)
    La noi toti sau deprins sa comenteze ca iaca se fura ,se fura dar undes probele domnilor de ce vorbim de dragul de a vorbi
    • +4 (6)
      Fiindca la conducere e o caracatita corupta si ei controleaza tot.Tu nu stieai ? sau vreai sa duci lumea in eroare ...
  • -1 (9)
    Gata Chirtoaca poti sa ne lingi si in c..r. Noi cu dumneata nu mai votama. Eu si Co am ales Miscarea Antimafie. Si sa stii ca nu ma vei beneficia de acea sustinere, gata s-a terminat , ai tradat ci mosu idealurile noastre, ati luat bani de la mafie si acu incercaqti sa acuzati mafia, mrazi ce iesti. Ma iesti un mrazi si un cicat, sa faci drmurile dobitocule, doar team votat sau tu umbli cu gipul !
    • +1 (3)
      de asa "sustinatori" Chirtoaca nici nu are nevoie. Mergi repede ca intirzii la rugaciunea de seara linga "guru"-ul tau...
    • 0 (0)
      un papa-lapte(chirtoaca)si un scizofrenic(ghimpu)-irosesc banii staului pentru fleacuri de postamente,monmente,pietre...in loc sa aiba grija de oras si de oraseni...avem la conducere niste magari...
  • 0 (4)
    PL este vinovatul de serviciu,ordin de zi pe unitate,faceti vinovat PL....
  • +1 (7)
    Ma p..la ai vazut cit de usor Plahotnic va exclus din circuit. Asa va trebuie, dar noi cu voi nu mai mergem, VOM MEGE CU MISCAREA ANTIMAFIE. Si tu magarule sa faci drumurile ca o sa ajungi in iad de cite injuraturi primesti zilnic. Doar a promis, dar iestri o canalie corupta. Cind magarule o sa faci regula la Pita Centrala, Cind ??? Vrei in Europa, daR LA PIATA E CA IN SEC 19.
  • -2 (6)
    Ma mir ca Dorin nu-si da seama ca mosu'su l-a afectat iremediabil, ca i-a creat grave probleme, de imagine si de perspectiva, ca, s-ar putea, la toamna, demono-mafiotul Candu sa-i ia locul. Ciocu'mic si joc de glezna, asta ar trebui sa faca trogloditul si ra(t)hatul Ghimp'!!!
  • +3 (5)
    Ghimpu si Chirtoaca au dreptate ,si mereu vin cu argumente de crezut gonvingatoare .La adunarea de eri din nordul Italiei ,unde s-au adunat liberalii moldoveni ,de au condamnat tradarea lui Hadarca si prietenii . Toti ca unul au sustinut decizia lui Ghimpu de a nu-l vota pe Filat din nou prim ministru ,va da-ti siama ca au fost peste o mie de moldoveni sustinatori lui Ghimpu ,bine din ei erau si multi copii si adolescenti cu parintii lor .
  • +2 (6)
    Pacat. Chirtoaca merge exact pe urmele mosului. Am votat si pentru Dorin,si ulterior, pentru PL,da acuma regret acest pas gresit. Cu asa conducere PL-ul va ajunje alaturi de PPCD-ul lui rosca

    Sunt cetățean activ
  • +2 (4)
    Ma bucur ca multi a-u trecut anume de partea lui Ghimpu ,ce e adevarat pentru-ca e singurul care ne reprezinta pe noi oamenii de rand, adica e unul dintr-e noi ,are aceias gandire pentru tara ca si noi .Pe de alta parte e bine ca s-au desprins de la curul nostru rahatii Hadarca si complicii lui ,acum ne este mai usor de ridicat dealul .
  • +1 (5)
    Chirtoaca-unul din putinii politicieni de azi , care merita increderea poporului.
    Voi ,verzilor si plohilor, meritati-va solda , ca altceva nu stiti sa faceti.Pina acuma declarati ca Ghimpu este in buzunarul lui Plahotniuc, dar acuma cine este in buzunar, racolatul Filat?( aceste cuvinte sunt sinonime)!!! Ciocul mic!
  • +1 (7)
    Numai cufuritii regreta trebue sa ai credinta si ndejde in oameni ca Ghimpu el nu dradeaza niciodata si nu va trada pana la moarte .Noi vrem sa-i facem monument acum cat e printr-e noi ca meritaaaaaaaaaaaaaaaaa e luptator adevarat pentu neam si tara ...
  • 0 (2)
    Dar Chirtoaca are dreptate in cazul cesta vom vedea ce se va intimpla in viitor, PS. MIHAI GHIMPU O FI EL PROST PROST DAR ARE MARE DREPTATE IN UNELE CAZURI SI LE SPUNE PE FATA. sanătate
  • -1 (1)
    Voi acei,care declarati,ca nu mai votati PL...voi nici odata {Domen,istina]nu ati votat PL, ati vazut pe ,,Al vostru Vlad Filat,,? unde v-o dus ? Noapte buna,la acei cu ochelari de cal . Tudor.

    Sunt cetățean activ
    • 0 (0)
      nici un partid existent nu merita sa conduca tara,poporul s-a dezamagit si nu mai are incredere in nimeni...
  • 0 (0)
    in sfirsit o aparitie dea lui chirtoaca...ma gindeam ca o sa apara cu declaratii ... "am inceput reconstructia capitala a strazii calea basarabiei" sau ceva concret....da in fine poftim..."mie numi place cum sa hotarit schimbarea sistemei de alegere"...cind o sa inteleaga el odata si odata ca functia de primar presupune responsabilitate, duci in spate un oras intreg de oameni????????????????...se pare ca ghimpu avea sa fie mai bun primar ca chirtoaca

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri