ora: 14:58, 15 mar 2017 9360 0 Autor: Marcela Zămosteanu

Ce spunea anterior ministrul Eduard Grama despre implicarea sa în înstrăinarea terenului pentru care a fost astăzi reținut


Ce spunea anterior ministrul Eduard Grama despre implicarea sa în înstrăinarea terenului pentru care a fost astăzi reținut
Foto: UNIMEDIA

Ministrul Agriculturii Eduard Grama a fost reţinut astăzi de ofițerii CNA într-un dosar de corupţie. Acesta a fost escortat la Centrul Național Anticorupție pentru audieri.

Este vorba de dosarul privind tentativa de înstrăinare a celor 30 de hectare de teren din comuna Stăuceni.

Anterior, într-o investigație realizată de RISE Moldova, Grama declara că nu a știut nimic de afacere. „A fost propus de către un viceminstrul și șeful de direcție. Eu n-am știut că este și arendașul. Noi nu suntem structuri de forță ca să controlăm persoanele”, a menționat Grama. 

„Foști angajați ai Ministerului a dat permisiune, confirmând prin scrisoarea lor posibilitatea de parcelare. Din păcate aici n-a fost decizie, ci a fost cu scrisoare. Scrisorile semnate de către un fost viceministru, fără a fi informat Ministerul”, mai spune ministrul Agriculturii.

Cât despre faptul dacă a luat și el mită, Eduard Grama a răspuns: „S-a încercat să iasă la o discuție cu mine cineva dintre persoanele respective. Eu nu am acceptat sub nicio formă, nici nu mă interesează”.

Investigația despre cele 30 de hectare o puteți urmări pe rise.md.

Menționăm că ofițerii CNA și procurori anticorupție au descins în această dimineață la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Potrivit ofițerului de presă al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi, perchezițiile au loc în dosarul privind tentativa de înstrăinare a celor 30 de hectare de teren din comuna Stăuceni.

„În acest moment au loc percheziții în sediul Ministerului Agriculturii și în biroul ministrului, în dosarul privind tentativa de înstrăinare a celor 30 de hectare de teren din comuna Stăuceni. Cu mai multe detalii vom reveni”, a declarat pentru UNIMEDIA Angela Starinschi. 

UNIMEDIA amintește că la sfârșitul lunii noiembrie, 12 persoane, printre care funcţionari, antreprenori, jurişti şi avocaţi, au fost reţinuţi, iar ulterior arestaţi în dosarul „tentativei de înstrăinare a peste 30 de ha de teren din com. Stăuceni” care aparţinea instituţiei.

Potrivit declaraţiilor martorilor şi probelor acumulate, funcţionarul ar fi primit de la unul dintre complici 660 000 de lei pentru a aviza pozitiv proiectul de parcelare a terenului cu suprafaţa de 38.09 ha în 32 de sectoare. Deja împărţit în zone mai mici, terenul urma să fie vândut.

Comentarii (0)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Social
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA