Citește toate știrile la acest subiect

Ce poate fi mai rău? Sturza despre alternativa revenirii lui Voronin la putere

În contextul în care este încrezător că va fi învestit un nou Guvern, Ion Sturza afirmă că alternativa revenirii comuniștilor în frunte cu Vladimir Voronin la putere este una cu mult mai proastă. Fostul prim-ministru spune că încă nu a uitat teroarea și intimidările la care a fost supus el în calitate de om de afaceri, cât și întregul sistem de business din Republica Moldova, scrie UNIMEDIA.

„Eu nu am uitat ce ne-a adus guvernarea anterioară. Personal am avut multiple dosare și mesaje de intimidare în adresa mea. Nu am uitat acel terror al business-ului, acel sistem de justiție subordonat anumitor persoane, etc. Multe lucruri au fost preluate și au venit și guvernarea asta”, a precizat sursa în cadrul emisiunii „Politica” de la TV7.
Ce poate fi mai rău? Sturza despre alternativa revenirii lui Voronin la putere
Ion Sturza

Potrivit lui, Voronin de acum este mai rău decât Voronin de acum 8 ani. „Eu încă aș accepta un Voronin din 2005, la care apăruse niște sentimente pro-europene. Avea o echipă extinsă, inclusiv cu foarte mulți tineri, care cât de cât țineau guvernarea într-o linie corectă. În același timp, nu aș opta pentru Voronin de astăzi care, cu toată stima față de el, este un pic obosit. În plus, nu mai este echipă. Avem doar două persoane care cât de cât contează în partidul respectiv. Să nu avem iluzia că Voronin de astăzi este cel care a fost 5 sau 10 ani în urmă”, a adăugat Ion Sturza.

Acesta spune că după revenirea la putere, la Voronin se va trezi instinctul de răzbunare. „Va încerca să obțină o satisfacție, după toate umilințele la care a fost supus în ultimii ani când a fost folosit de mai multe ori în scenariile celor „doi băieți” (n.red. - Vlad Filat și Vlad Plahotniuc). Nu este neapărat să-i bage la închisoare, asta noi îi vedem în cătușe, dar el cred că are mai multă fantezie în acest sens. Închisoarea poate să le pară paradis”,  crede omul de afaceri.

UNIMEDIA precizează că Partidul Comuniștilor a fost la putere în perioada anilor 2001-2009. În tot acest timp, verticala puterii a fost controlată de Vladimir Voronin.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI