Citește toate știrile la acest subiect

Cazul Andrei Braguța: Încă 13 poliţişti, acuzați de tratament inuman, trimişi în judecată

Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală în privinţa altor 13 poliţişti ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, acuzaţi de comiterea tratamentului inuman în privinţa lui Andrei Braguța.

Cazul Andrei Braguța: Încă 13 poliţişti, acuzați de tratament inuman, trimişi în judecată
(Foto: UNIMEDIA)

Acum două luni, cazul a trei 3 inspectori ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi a 4 deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi celulă cu Andrei Braguţa a fost deferit justiției.

După ce fusese maltratat de cei 4 codeţinuti, a doua zi, Andrei Braguța a fost plasat într-o celulă de unul singur, unde, timp de aproximativ o săptămînă (17 – 23 august 2017), a fost deţinut în condiţii ce nu corespund standardelor de deţinere a persoanelor, transmite Procuratura Generală.

Deţinerea în condiţii nocive a victimei a provocat îmbolnăvirea cu bronhopneumonie bilaterală purulentă, maladie care, potrivit raportului de expertiză medico-legală, a condus direct la survenirea decesului lui Andrei Braguța.

Pub

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, inculpaţii riscă de la 3 până la 8 ani închisoare sau amendă de la 67500 lei pînă la 80 mii lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii de la 5 la 10 ani.

Procurorii continuă să investigheze acţiunile şi inacţiunile factorilor de decizie ai instituţiilor statului, în a căror custodie s-a aflat victima, fiind iniţiate două cauze penale distincte pe faptul excesului de putere şi încălcării din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.

UNIMEDIA amintește că Andrei Braguţa a fost reţinut pe 15 august 2017 pentru violenţa nepericuloasă, pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor, iar pe 26 august 2017, a decedat în Penitenciarul nr.16 „Pruncul”.

Din momentul reținerii lui Andrei Braguța, s-a aflat că tatăl lui nu a fost contactat de nici un medic și nu a fost informat de starea reținutului, au declarat recent avocații pe caz.

Rudele au acuzat oamenii legii că l-ar fi bătut pe Andrei braguța și astfel a survenit decesul.

Până acum, investigațiile inițiate de Procuratura Generală au arătat că Braguța a fost bătut de patru deținuți, cu care se afla în cameră. Mai mult, bărbatul ar fi fost bătut cu acordul gardienilor, care, potrivit procurorilor, nu au întreprins nimic.

Expertiza medico-legală a arătat că bărbatul a murit de bronhopneumonie purulentă bilaterală, iar leziunile corporale, fracturile și vânătăile provocate de bătăile pe care le-a suportat nu s-ar afla în legătură directă cu motivul decesului.

Cazul a fost mediatizat intens, iar opinia publică s-a revoltat față de tratamentul la care sunt supuse persoanele din închisori.

După ce tragedia lui Andrei Brăguță a fost relatată pe larg în mass-media, reprezentanți ai Ministerului Justiției și Administrației Penitenciarelor au ieșit într-o conferință de presă în care au anunțat demararea unor anchete de serviciu și au dat asigurări că toți cei vinovați vor fi sancționați potrivit legii. 

Și IGP a venit cu o versiune a întregului incident, menționând că tânărul a fost reținut pentru că a depășit viteza legală pe traseul Bălți - Sărăteni, circulând cu 110 km/h. La cerințele legale de a opri, a ignorat solicitarea, continuând deplasarea pe contrase

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI