Candu, despre propunerea liberalilor de a-l suspenda din funcție pe Dodon: „E mult mai complicat decât să faci o acțiune de PR precum au făcut-o colegii noștri din PL”

Suspendarea din funcție a președintelui nu este o procedură atât de simplă cum pare la prima vedere și cum a fost propusă de Partidul Liberal. Președintele Parlamentului, Andrian Candu afirmă că acțiunea PL-ului este una de PR.

Candu, despre propunerea liberalilor de a-l suspenda din funcție pe Dodon: „E mult mai complicat decât să faci o acțiune de PR precum au făcut-o colegii noștri din PL”
(Foto: UNIMEDIA)

Mai mult, Candu spune că acțiunile președintelui țării sunt urmărite și de Parlament și vor acționa în caz că acesta își depășește atribuțiile. 

„Suspendarea președintelui este o procedură mai complicată, nu se realizează doar prin înregistrarea unei hotărâri. În general, conform procedurii, este formată o Comisie, care examinează care sunt încălcările, se constată încălcările de către această comisie, este expediat dosarul la Curtea Constituțională, care se expune în privința existenței unor circumstanțe și, ulterior, plenul Parlamentului ia o decizie.

Pub

Chiar dacă Parlamentul ia o decizie de suspendare, care poate fi nu mai multe de 30 de zile, trebuie să faci referendum. Deci, e mult mai complicat decât să faci o acțiune de PR precum au făcut-o colegii noștri din PL. Noi nu stăm locului, noi urmărim fiecare acțiune și fiecare declarație a președintelui Dodon și la momentul potrivit, când o să considerăm că există încălcarea Constituției și există blocaj instituțional, care pune în pericol funcționalitatea statului, bineînțeles noi ne vom expune printr-o acțiune corespunzătoare”, a declarat Andrian Candu.

UNIMEDIA menționează că astăzi liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a venit cu un nou proiect de lege în Parlament. Ghimpu a propus Legislativului să-l suspendeze pe președintele Republicii Moldova din funcție și să organizeze un referendum în acest sens.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI