ora: 12:00, 14 mar 2017 26720

„Balena roz” - un joc creat de moldoveni care cuprinde 50 de etape. În ce constă acesta


„Balena roz” - un joc creat de moldoveni care cuprinde 50 de etape. În ce constă acesta
Foto: stefan-popov.ascending.md

Pentru că tinerilor le plac provocările, un joc social descoperit recent și inventat cu ajutorul internauților este „Balena roz”. Regulile jocului sunt simple și constau în realizarea a 50 de provocări.

Astfel s-a gândit cercetătorul științific și psihologului organizațional Ștefan Popov să vină cu o alternativă a unui joc online periculos.

„Fenomenul „Balena Albastră” trebuie tratat, în primul rând, ca pe o alarmă socială. Fiind „amator” în proiectări şi scenarii sociale, în scop de destindere neuronală, am zis să ne jucăm de-a „Balena Roz”. Am propus internauţilor să facem 50 de etape pentru o faptă bună, a naşte o viaţă sau pentru a fi fericit! Am rămas plăcut surpins că multi internauţi au răspuns pozitiv la acestă idee”, a scris Ștefan Popov pe blogul său.

Fiind ajutat de Sanda Roşca, Alina Găină, Ştefan Creţu, Silvia Ţenchiu, Mihaela Covali, Maria Mura, Ina Spinei, Maria Borş, Ana Anişoara, Marcel Bagrin, Olga Capbătut, Irina Buzgan, Dan Mursa şi Octavian Sajen, psihologul a creat următoarele 50 de etape:

1. Uită-te în oglindă şi mulţumeşte-ţi că eşti minunat(ă).
2. Trezeşte-te la  5:20 şi aleargă în parc.
3. Faci un duş, mergi la serviciu/școală/universitate, fii util, evită să stai pe Facebook.
4. Zâmbeşte unui străin.
5. În transportul public priveşte prietenos.
6. Citeşte o carte în pauza de masă.
7. Cumpără colegului/colegei o cafea şi un covrigel dulce.
8. Zii unui om străin - Bună Ziua!
9. Sună-ţi părinţii şi vorbiţi cel puţin 10 minute. 
10. Cântă melodia „Ce bine e! Ce bine e! E minunat!” – Cântecul lui Oaky din Maria Mirabela
11. După ce asculţi melodia, te relaxezi şi te concentrezi.
12. Iubeşte-ţi familia şi petrece mai mult timp cu ei.
13. Iartă pe cineva care ţi-a provocat  suferinţă.
14. Nu judeca. Cel puţin încearcă pentru o zi.
15. Fă ceva nou! Provoacă-te frumos! 
16. Hrăneşte păsărelile sau construeşte-le câte un cuib.
17. Fă un bine unui om care are nevoie de ajutor.
18. Oferă o îmbrăţişare caldă cuiva.
19. Sădeşte un copac.
20. Fii respectuos cu şoferii de maxi-taxi, chelneriţe, fii respectuos cu toţi.
21. Încurajează un prieten, o iniţiativă, o idee!
22. Învaţă limba română şi să scrii cu diacritice.
23. Iartă duşmanii tăi... Şi chiar poate încerci să-i îmbrăţişezi!
24. Nu te supăra, fă concluzii.
25. Oferă-ţi o clipă de relaxare, o muzică bună, aromaterapie şi meditaţie.
26. Spune-le membrilor familiei tale cât de mult îi iubeşti, cuprinde-i strâns în braţe.
27. Pregăteşte o seară romantică sau o cină delicioasă.
28. Ajută bătrânii, fii mai bun şi înţelegător cu cei din jurul tău.
29. Fii creativ şi fă ceva în curtea casei tale, fă ceva spre binele comunităţii.
30. Acceptă-te! Acceptă-i pe Igor Dodon, Ionel Istrati, Igor Cuciuc... ei tot sunt oameni! 
31. Fă rezerve de economii pentru călătorii sau cărţi.
32. Fă ceva ce nu ţi-ai permis niciodată. Pleacă în trekking, zboară cu parapanta, practică actoria...
33. Fă un video motivaţional...  Viaţa merită trăită!
34. Practică voluntariatul şi fă schimb de experienţă.
35. Repetă sarcina 1! 
36. Încearcă o zi să nu foloseşti telefonul mobil.
37. Încearcă să uiţi pentru câteva zile de reţelele sociale şi întâlneşte-te cu prietenii.
38. Reacţionează la un caz de discriminare sau nedreptate.
39. Caută să-ţi descoperi noi pasiuni sau interese în viaţă.
40. Participă la un training organizat de Ştefan.
41.  Sărută o fată sau un băiat necunoscut!
42.  Roagă-te pentru familia ta şi pentru persoanele care au nevoie de asta.
43. Întoarce-te în ţară dacă eşti plecat.
44.  Fă ceva spontan şi neplanificat.
45.  Mergi la un spectacol interesant.
46. Adoptă un animal de companie şi ai grijă de el.
47. Cercetează, studiază, descoperă natura, oamenii, viața şi transmite experiența urmaşilor.
48. Cumpără o pâine și un păhar de lapte pentru o persoană flămândă.
49. Fii informat şi nu te lăsa manipulat.
50.  Transmite lista aceasta mai departe! Fă lucruri frumoase, crede în visele tale și promovează. adevăratele valori umane!

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru
  • +1 (1)
    "Astfel s-a gândit cercetătorul științific și psihologului organizațional Ștefan Popov"
    Se vede ca e un maaare cercetator stiintific...Доктор околовсяческих наук.
    Cred ca s-a gindit profund,de ex. la pc-tele 10,11,30 ,40,41 etc
  • 0 (0)
    punctele rup

×
Youtube & FB
 
Căutare
Login
Top taguri