Astăzi marcăm Ziua internațională a voluntarilor

Ziua internațională a voluntarilor (International Volunteer Day) este celebrată în fiecare an, la data de 5 decembrie și oferă voluntarilor și organizațiilor ocazia de celebra munca în folosul celorlalți, de a împărtăși valorile voluntariatului și de a le promova în cadrul comunităților, al organizațiilor neguvernamentale, al agențiilor ONU, al autorităților guvernamentale sau al sectorului privat.

Astăzi marcăm Ziua internațională a voluntarilor
(Foto: ziarelive.ro)

În 2017, tema Zilei internaționale a voluntarilor este ”Volunteers Act First. Here. Everywhere.”, o recunoaștere a solidarității pozitive a voluntarilor din întreaga lume care sar în ajutor oamenilor în momentele cele mai grele, salvând vieți de multe ori și susținându-i pe aceia care reușesc să-și continue viața, potrivit www.unv.org.

Tema din 2016 a fost ”Aplauze globale — întinde o mână voluntarilor” potrivit http://forum-ids.org/, iar în 2015, tema acestei zile a fost ”Lumea ta se schimbă. Tu? Fii voluntar!” și a reprezentat o provocare lansată voluntarilor din întreaga lume de a se implica în implementarea obiectivelor globale, respectiv a Agendei 2030 pentru o dezvoltare durabilă, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015.

 

Pub

Această zi a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite prin Rezoluția Adunării Generale nr. 40/212 din 17 decembrie 1985. Anul 2001 a fost proclamat de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 52/17 din 20 noiembrie 1997, drept Anul internațional al voluntarilor, cu scopul de a promova recunoașterea eforturilor și a muncii depuse, facilitând crearea unei rețele de comunicare și promovare a beneficiilor care decurg din activitățile de voluntariat.

În urma unei cerințe venite din partea Adunării Generale a ONU, Programul Națiunilor Unite pentru Voluntariat (UNV) a conceput Planul de Acțiune 2016-2030 în vederea integrării voluntariatului în politicile și programele privind pacea și dezvoltarea pentru viitorul deceniu și mai departe, conform www.volunteeractioncounts.org.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI