Argumentul lui Ghimpu: „Aș trăi eu într-un apartament cu două odăi dacă eram omul lui Plahotniuc?”

Mihai Ghimpu declară că nu are avere și afaceri de milioane așa cum s-ar insinua. Mai mult, liderul PL spune că locuiește într-un apartament strâmt, cu două odăi, transmite UNIMEDIA. În cadrul emisiunii „În Oglindă” de la EuroTV, liberalul s-a arătat indignat de faptul că cineva ar încerca să-l compromită și să-l pună în buzunarul lui Plahotniuc.

„Dați să vă spun ceva. Eu am 24 de ani în politică și abia la 62 de ani o să am și eu un apartament cu trei odăi. Dacă anul ăsta se reușește să fie dată casa în exploatare. Eu locuiesc într-un apartament cu două odăi. Eu din antreu pășesc direct în dormitor. Așa apartament am.
Argumentul lui Ghimpu: „Aș trăi eu într-un apartament cu două odăi dacă eram omul lui Plahotniuc?”
Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal (Foto: UNIMEDIA)

Și ei spun că eu sunt hoț, că am business mare, că sunt a lui Pahotniuc...Dacă aș fi eu omul lui Plahotniuc trăiam în așa apartament?”, se întreabă retoric Ghimpu.

Președintele PL a destăinuit că prin intermediul „schemelor TVA” și a contrabandei unii adună averi de miliarde. „Aceștia sunt șobolanii, oameni needucați, oameni pe care îi interesează doar burta lor. Prin contrabandă, schema TVA și prin Banca de Economii noi am pierdut de trei ori mai mulți bani decât ne-au dat europenii. Bani care trebuiau să vină în buget, dar au ajuns în buzunarul cuiva”, a subliniat acesta.

Totodată, liberalul s-a arătat nemulțumit de mersul reformelor. „Cine a eleborat strategia de reformare a Procuraturii Generale? Nu Ministerul Justiției? De ce au pus termen pentru reformare până în 2014? Eu m-am revoltat. Să le folosească cum și ceilalți până la ei. Au venit, folosesc toate instituțiile și la urmă le reformăm. Nu mai merge așa”, a declarat Mihai Ghimpu.

„Eu nu pretind nici la funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului. Deși ne revine. Totul pentru ca să fie Alianța. Tot înghit, numai să mergem înainte. Ce-i rău în asta? Ei ce cauți întotdeauna nod în papură? Cui îi trebuie scandalul ăsta? Și-a luat fabrica de tutun - îi la dânsul, și-a luat Franzeluța, Vama, FISC-ul - tot îi la dânsul. Nu-i ajunge”, a concluzionat sursa citată.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.