ora: 16:11, 12 ian 2013 12498 58 Autor: Cristina Aramă

Anunțul făcut azi de PLDM și PDM


Anunțul făcut azi de PLDM și PDM
Foto: UNIMEDIA
Consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană se întruneşte luni, 14 ianuarie, în şedinţă. Subiectul de bază va constitui incidentul din data de 23 decembrie 2012, soldat cu decesul cetăţeanului Sorin Paciu în timpul unei partide de vânătoare în raionul Făleşti, la care au participat și demnitari de rang înalt din Republica Moldova. 

Despre aceasta informează UNIMEDIA cu referire la un comunicat de presă al PLDM, care deţine preşedinţia Alianţei pentru Integrare Europeană și al Partidului Democrat din Moldova.

Potrivit comunicatului, conducerea Partidului Liberal Democrat din Moldova a reiterat prompt necesitatea discutării în cadrul unei şedinţe a Consiliului AIE a disfuncţionalităţilor din activitatea organelor de drept şi a prestaţiei persoanelor cu înalte funcţii publice.

În cadrul unui comunicat expediat la redacție de către serviciul de presă al Partidului Democrat se menționează că această decizie are la bază solicitarea PCRM și PLDM de convocare a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului Republicii Moldova, pe tema cazului de la Fălești, dar și discutarea unor aspecte ce țin de funcționarea Alianței.

Comentarii (58)
  • -43 (55)
    Comentariul a fost șters de redacție.
    • +39 (51)
      Se cunoaste de la o posta ca esti trol! cu coacerea harbuzului sunt deacord, cu jos tradatorii sunt de acord. dar logic, e implicat omul lui plohotniuc, da tu zici de filea, evident, esti trol.
      Nu ca jos, da impuscati si filea si plahotniuc al tau si lupu ghimpu voronin, inclusiv si tu, lingaule
      • 0 (2)
        Pe individul care azi e la conducerea guvernului, altcumva NU POT sa-l numesc. Un minciunos si vorba goala, un contrabandist de nivelul crimei organizate, care face fizionomia miloasa la televizor, dar de fapt ne considera de niste oi, altfel nu-l pot numi.
        • -1 (1)
          In urma tuturor actiunilor si minciunilor spuse ,ca lupta pentru onoare si prosperitatea doar PDM -ul si s-a saturat populatia sa inghita atitea minciuni mediatizate de celelalte fractiuni.
    • +39 (49)
      Si as mai adauga, uitativa in oglinga, si ce vedeti acolo, incercati sa va gasiti sufletul, daca nu lati perdut inca
    • +36 (46)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +33 (39)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • +31 (37)
          Comentariul a fost șters de redacție.
          • +30 (36)
            „Evenimentele din 2009 au înlocuit regimul conservator comunist cu o coaliţie proeuropeană, în speranţă că Republica Moldova ar putea deveni „un cap de pod” pentru reforme democratice în spaţiul fostei Uniuni Sovietice. Unele progrese au fost realizate, însă se pare că influentul om de afaceri, cum ar fi Vladimir Plahotniuc, aflat în spatele administraţiei comuniste, a sărit reuşit în barca evenimentelor din 2009, pentru a ajunge la putere prin intermediul democraţiei. Plahotniuc, care a făcut bani în comerţul cu combustibil în perioada când la conducere se afla preşedintele comunist Vladimir Voronin, acum este prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova, un membru cheie al Alianţei pentru Integrare Europeană”
            • +30 (36)

              Dezvoltare, eficientizare, modernizare reprezinta chintesenta reformei pe care ne-o propunem" asata spune Lupu. Ploha diacov si tot PD dar undei ce ai spus in electorala -- bunastare, respect, si inca ceva. ma mincinosilor si idiotilor ce umblati cu paiele in cap. Corect spus ! SI eu lupt , toti vom lupta contra hotilor din PD. Plahotniuc trebnuie impuscat ca dracu, eu un hot si mincinos, absolut nimic nu face pentru tara ci doar arunca oase si le filmeaza la posturile sale. In o tara democrtatica demult era pus la punct, dar la noi lingem oasele lui furate din munca oamenilor Marian Lupu eu personal lupt pentru ca PD san nu ajunca in urmatorul Parlament. De ce??? Pentru ca PD in frunte cu Al capone Di Moldova (vlad Plahotniuc) sunt buni doar de Raideri, sheme de fraudare, scheme de golire a banilor publici. Marian Lupu este un tradator. dar si Ghimpu este mai bun de 100 ori decit Marian Lupu. Paremi-se ca PD este partid European cu gulagul lui Putin in cap
              • +39 (45)
                Cu siguranta intreaga alianta se bazeaza pe PLDM! Care are o echipe foarte puternica, formata doar din oameni profesionisti, de toate nivelele! De asta PLDM-ul stie foarte bine cu ce probleme se confrunta poporul zi de zi! Si dupa cum vad le rezolva! Deasemenea ma bucur ca cel putin in ministerele a caror ministri sint membri PLDM se produc reforme! Reforme, de care noi toti avem nevoie de mult timp!
                Este unul din putinele partide in care se promoveaza profesionismul! De asta si este cel mai puternic! Bravo PLDM! Mult succes! Asteptam un rezultat favorabil pentru intregul popor!
              • +36 (42)
                In cazul cu omorul lui Sorin Paciu poate gasi adevarul doar cu ajutorul echipei PLDM! Este o echipa formata din profesionisti, oameni cu intiative foarte bune, cu minti luminate!
                Intreaga alianta se bazeaza pe PLDM! Iar ultima vreme vad doar piedici din partea colegilor de alianta la initiativele PLDM-ului! Din ce cauza o fi oare? Vrea Plahotniuc sa fie stapinul tuturor?-asta nu va fi niciodata, cel putin cit mai sint oameni care gindesc, cinstiti, care nu se vor lasa vinduti pentru niste bani. Nu totul se masoara in bani!
                Dupa cazul de pe 23 decembrie putem spune ca PD-ul este format intr-o buna parte din criminali, care doar asta si stiu, sa fure, sa omoare, sa se ascunda si sa-si bata joc de popor! Exemplu viu il vedem pe Zubco, care spunea ca nu a fost la acea vinatoare, dupa care ca a fost.
                Domnul Cretu, este un tap ispasitor platit tot de Plahotniuc. Cred ca i s-au asigurat toti membrii familiei foarte bine in schimb la aceasta declaratie...Moldova-tara minunilor!
                • +1 (1)
                  Duminica . Slujba in Biserica.
                  Lasati minciunile si POCAITIVA!. Daca va veti uita in oglinda apoi ve-ti vedea numai niste urechi , mari tare ..
                  http://www.voceabasarabiei.net/?module=show_material&mat_id=197
  • +41 (51)
    Aşteptăm cu nerăbdare rezultatul discuţiilor care vor avea loc, una este cert, dacă PLDM dă înapoi, cum a maifăcut-o, acest pas va fi ultimul din şirul de minciuni spus de ei. Electoratul nu le va mai ierta multiplele cedări în favoarea păstrării AIE, ori eşti cu poporul, ori cu AIE, a treia nu poate fi. Nu contează cu cine va mege PLDM mai departe, important este să fie consecvenţi şi hotărâţi în acţiuni. Poporul este sătul de oligarhi, bandiţi, mincinoi şi corupţionişti.
    • -43 (51)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +43 (51)
        Comentariul a fost șters de redacție.
      • +35 (41)
        Bravo PLDM! Mult succes in continuare! Poporul crede in voi!
        • 0 (2)
          Tu esti un trol platit de filea, asa ca nici nu spera a te numi popor. Poporul munceste la greu, da tu toata ziua pe net lustruiesti puncctul 5 a unui minciunos.
    • +58 (66)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • +1 (1)
        Corect, unitiva o data cu comii, caci vad ca nu aveti rabdare. Hai odata, aratati ca totiu deja sa inteleaga cine sunteti.
        PS Iura Rosca va asteapta...
    • +3 (5)
      Daca se duc toti oligarhii, banditii, mincinosii si coruptionistii din PLDM, atunci in acest partid nu mai ramine nimeni.
      (al vostru Vlad Filat)
  • +24 (46)
    La Floreşti deja PLDM este în coaliţie cu PCRM aşa că nu mai are rost să se ascună după deget, este o nouă coaliţie şi ea trebuie să-şi facă treaba, decât să te joci dea mâţa şi şaoerecele mai bine fii deschis şi hotărât întru binele poporului. Cel puţin aşa cred eu.
    Mi-ar fi plăcut să fie PD+PCRM, dar e iarnă şi PD este în hibernare, în schimb când se vor trezi în primăvară va fi târziu. Aşa sunt moldovenii, merg în urma trenului.
    • -39 (47)
      Comentariul a fost șters de redacție.
    • -3 (5)
      La Briceni, la Edinet, la Donduseni, PLDM in coalitie cu PCRM ii freaca pe PL-isti si PD-isti de iese foc din urma. Asteptam coalitia PCRM+PLDM la nivel republican.
      • 0 (2)
        Pai mai stefane, decit sa aperi mafiotii din PD cum o fac Pl-stii de-am mai bine sa-i bata cu PCRM. O fi el comunistii niste ratati, dar pe timpul lor nu se faceau atitea faradelegi. Problema nu e in omorul propriu zis mai ologilor (de minte), problema cea mare e in actiunile ulterioare a unor functionari de rang inalt, platiti din bani publici, care au vrut sa ascunda cazul sfidind legea, iar cind acesta a fost facut public au mintit o tara intreaga.
        Ce nas mai are procurorul general sa se indreptateasca dupa asa actiuni. Co o saptamina doua in urma PG a iesit cu o declaratie despre urmarirea penala a unui politist care a ascuns 3 furturi. Acum aflam ca insusi PG participa la ascunderea infractiunilor si falsificarea probelor. ASTA E PROBLEMA LINGAILOR SI VINDUTILOR CARE PLASATI AICI COMENTARII PLATITE. PE NOI PE TOTI NE AU DE PROSTI. IN FURCI TREBUIE LUATI PATRONII VOSTRI.
        • 0 (2)
          Referitor la cuvintul mafiot, tu imi aduci aminte de cineva...
          Toti deja stiu ca filea tau il finanteaza pe mocanu cu MILIOANE, ca acesta sa denigreze colegii de alianta. Fix ca in bussines, chidaneste cofondatorii, ca sa ajunga el singur stapin.
          Fisca asta lu filea tau nu o sa-i mearga pentru ca cine sapa groapa altcuiva, cade in ea singur.
          In rest, minciunile voastre deja le stiu toti, asa ca va chinuiti inzadar...
  • +36 (44)
    timp de 10 ani am criticat si voi critica dur comunistii, dar in acest caz sunt bineveniti, atat timp cat cerintele sunt comune...
    Ce treaba are harbuzul atunci cand se incearca o elucidare, Daca datorita comunistilor cineva va face puscarie si repet PENTRU TAINUIRE CUMETRIZM SI MUSAMALIZARE, atunci promit sa votez comunistii la urmatoarele. Care-i problema???
    • -40 (46)
      Comentariul a fost șters de redacție.
      • -36 (44)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • +23 (23)
          Comentariul a fost șters de redacție.
          • 0 (2)
            Daca ar fi asa ar fi simplu.. l-ai arunca si punctum.
            Unimedia a devenit propogandatorul numarul unu al minciunilor moscalilor sub masca ,,informatiilor impartenente si achitabile''.
            Piramida totalitara mafiota ex sovetica , care prefac patriotii alesi de popor in tradatori - este PROBLEMA numarul unu al R. Moldova.
      • +23 (23)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • 0 (2)
          Daca ar fi asa ar fi simplu.. l-ai arunca si punctum.
          Unimedia a devenit propogandatorul numarul unu al minciunilor moscalilor sub masca ,,informatiilor impartenente si achitabile''.
          Piramida totalitara mafiota ex sovetica , care prefac patriotii alesi de popor in tradatori - este PROBLEMA numarul unu al R. Moldova. !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
          • 0 (2)
            PS:
            ACHITABILE - este corect si nu gresala.
  • -35 (41)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    Nu sunt sustinatorul PLDM SAU PDM, PDM - are la baza acestui partid persoane dubioase, . PLDM- ultimul timp e incompetent, numai vorbe si nimic concret. Exista o competitie intre aceste doua partide, care mai mult sa fure. Daca ar fi sa aleg din aceste doua partide mi-ar fi greu sa aleg deoarece niciunul n-a facut nimic pu tara asta. Toti sunt talhari si banditi. Nu vad la momentul de fata un partid care ar putea sincer sa faca ceva in tara asta.
    • -39 (45)
      Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
      Ma pl-le. Exemplul pzdelemuistilor de a face imagine pe sama murdaririi aliatilor e defectuasa. Nu calca pe grebla verde...
      • +37 (43)
        da, numele ti se potriveshte! kiar ka eshti un G, mare G! Ai grija ca o sa ti se roada limba! Nu sustin nici un partid, toti sunt niste calai, acei care sunt la putere si cei care nu sunt la putere.
        Se vede ce faci tu, ori eshti orb, ori prea bine te platesc.
      • +38 (44)
        Comentariul a fost șters de redacție.
        • 0 (2)
          Fara argumente credibile, risti sa fii crezut a fi un vorba goala. De fapt, in pldm se iau doar cei care ling bine si au creierii sterili, pentru cei cu cit de cit minte, o sa identifice imediat ca de fapt sunt pacaliti si dusi de nas.
          Minciunile voatre deja au saturat pe toti. Adevarul se la suprafata, asa cum a iesit cu incidentul de la padurea Domneasca.
          Prostii de tipul - dus cu helicopterul, inhumat la odesa pe ascuns, au ascuns de medici, de politie... sunt niste bule de sapun, care s-au spart deja. Sunteti niste clouni... Se ride poporul de voi si sptupiditatea minciunilor voastre ieftine.
  • -26 (36)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.

    Betonul în Alianţă
    E fisurat demult
    Şi nu-i nicio speranţă
    Că va rezista mai mult
  • -26 (34)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    Niciodată Alianţa
    Nu va dezlega vreun nod
    Şi nici că lasă vreo speranţă
    Prin numirele din... pod.
  • -23 (33)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    bine ca mai avem ambs SUA si comisarul UE in RM, si mai este o pirgie asupra acestori poiticieni inginfati care nu simt pamintul sub picioare. Ca ne au pe toti de niste bidle cum si Voronin pe cin era la putere...
  • -23 (33)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    Mai bine haimana,decat sub mafioti,
    Mai binen huligan decat cu serpii hoti,
    Mai bine golan ,incet, inainte ,rezist
    Mai bine ma zbat , c`un comsocialist.
    Nu ma voi uita la emblema pe nara,
    Eu ca si poporul vreau bine in tara.
  • -25 (33)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • -25 (31)
    Comentariul a fost marcat ca spam. Afişează comentariul.
    UNIMEDIAgandon,pzdelemeUNIMEDIA,etc.,etc.
    E conform regulamentului UNIMEDIA,probabil...
  • +20 (26)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +20 (26)
    Comentariul a fost șters de redacție.
  • +1 (1)
    Cit de ipocriti sunt toti...
  • +3 (3)
    Lista in studiu!!!! Pipălu dorește să știe cine-s braconierii
  • +2 (4)
    Cîți măgari utili mai sunt printre voi. E de ajuns să fie în pericol Plohotniuc și toată gașca PD-lui de hoți și mafioți,și imediat sar cățelușii- se unește PLDM cu PCRM. Domnule Filat nu mai mergeți la acest șantaj, în UE noi trebuie să ajungem ca un stat de drept,fără corupție,fără hoți și profitori de putere.De ajuns,ne-am săturat de o conducere coruptă și lipsită de bunul simț.
    • -2 (2)
      Fara argumente credibile, risti sa fii crezut a fi un vorba goala. De fapt, in pldm se iau doar cei care ling bine si au creierii sterili, pentru cei cu cit de cit minte, o sa identifice imediat ca de fapt sunt pacaliti si dusi de nas.
      Minciunile voatre deja au saturat pe toti. Adevarul se la suprafata, asa cum a iesit cu incidentul de la padurea Domneasca.
      Prostii de tipul - dus cu helicopterul, inhumat la odesa pe ascuns, au ascuns de medici, de politie... sunt niste bule de sapun, care s-au spart deja. Sunteti niste clouni... Se ride poporul de voi si sptupiditatea minciunilor voastre ieftine.
  • +2 (2)
    Trepăduşii PD-ului încearcă să spele de noroiul din pădurea Domnească pe patronii ascunşi în vizuinile lupilor, în speranţa poate, încă o dată mai amăgesc electoratul cu braşaove de genmul: "Lupu e cel mai ce..." "Plahotniuc salvatorul naţiunii" etc., dar târziu, oamenii au înţeles că toate sunt minciuni ieftine şi nu mai cred în mafie şi mafioţi, să nu zic hoţi, de altfel ar fi mai corect. Marian Lupu şi-a cântat câtecul lui de adio, iar Plahotniuc nu a reuşit bine să i9ntre în politiă că şi iese, iar dacă nu îl vor ieşi forţat oameni la alegerile următoare. După mine ar f cel mai onest ă-şi prezinte demisia înainte de a-l trimite...
    Un sfat pentru membrii PD: nu încercaţi să învieţi mortul, este târziu, treuia să ofaceţi mult înainte , acum căutaţi-vă de treabă şi nu pierdeţio timpul, mişcarea e după PLDM şi PCRM, şi eu de rând cu mulţi alţii îi voi susţine.
    Ajunge cu minciunile a lea Lupu.
  • -1 (3)
    Интеграря е минчунэ репетатэ де мулте орь.Простия а атинс апожеул чел май ыналт.Минчуниле ну доведеск сэ ясэ дин капул оаменилор.
  • 0 (2)
    ((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((
    "Incidentul produs în timpul partidei de vânătoare din 23 decembrie 2012 a ajuns în presa internațională,......
    )))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) http://unimedia.info/stiri/cazul-tragediei-de-la-falesti-a-ajuns-in-presa-internationala-56098.html
    ))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
  • 0 (2)
    ((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((
    "Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Dirk Schuebel, regretă că autoritățile au încercat să tăinuiască incidentul care a avut loc la vânătoarea din Pădurea Domnească".......
    "Oficialul european consideră că cineva ar fi avut interesul ca această crimă să nu fie cunoscută de către opinia publică"...
    ))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    http://unimedia.info/stiri/schuebel-avertizeaza-liberalizarea-vizelor-va-depinde-de-solutionarea-cazului-omorului-lui-paciu-56087.html
    ))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    • 0 (2)
      (((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((( “Mai intâi de toate amintesc ca au trecut aproape două săptamâni până opinia publica a aflat despre asta; într-o ţară atât de mică ca Moldova, gândul mă duce că cineva, cu adevărat, a vrut să ascundă acest incident. E păcat…………………………………………………………………………………………………………………………… conchide Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Dirk Schuebel. )))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) http://unimedia.info/stiri/schuebel-avertizeaza-liberalizarea-vizelor-va-depinde-de-solutionarea-cazului-omorului-lui-paciu-56087.html ))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))…
    • 0 (2)
      (((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((( “Totuşi, cazul, în sfârșit, a ieşit la iveală. Va fi foarte înţelept pentru cei care au participat la aceasta vânătoare şi care dețin funcţii în organele de drept şi judiciare, ca ei să fie suspendaţi temporar din funcţie. Așa se face într-o țară europeană, deoarece riscul de conflict de interese îmi pare a fi foarte vizibil. Și cred ca în asemenea situație numai un lucru trebuie făcut, de a numi pe cineva temporar și de a-i suspenda din funcție pe cei implicați până când se temină ancheta. Până va fi limpede că este nevinovat sau că se dovedește că persoana nu avut nimic cu acest incident”, conchide Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Dirk Schuebel. ))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))…
    • 0 (2)
      ((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((
      „Este un alt test important dacă aceste instituţii ale statului funcționează într-un mod democratic, unde litera legii se respectă, unde buchia legii funcţionează”……..
      ))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
      http://unimedia.info/stiri/schuebel-avertizeaza-liberalizarea-vizelor-va-depinde-de-solutionarea-cazului-omorului-lui-paciu-56087.html
      ))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri