„Adoptă un trol” a adunat 1500 de dolari: S-a încheiat campania de crowdfunding

Adoptă un Trol și-a încheiat campania de crowdfunding la data de 7 aprilie, astfel acumulând circa 1 500 de dolari de la 105 donatori.

„Adoptă un trol” a adunat 1500 de dolari: S-a încheiat campania de crowdfunding
(Foto: Adoptă un trol)

Aceștia mulțumesc tuturor prin intermediul căruia au reușit să reflecte campania. Aceștia urmează să cheltuie acești bani cât mai eficient, astfel, să acționeze în interesul public pentru a obține informația despre fermele de trolli: adresa fizică, acces la corespondență, nume de persoane care gestionează aceste echipe, componența echipelor, agenda acestora și sursa de finanțare.

De asemenea, pe parcurs au ajuns la concluzia că există și alte informații ce sunt dosite, față de care fermele de trolli par secundare. De aceea, aceștia au decis să folosească acești bani și pentru următoarele informații:

„Raportul Kroll - 2 needitat. Raportul Kroll - 1 a fost publicat pe blogul personal al lui Andrian Candu. Raportul Kroll - 2 a fost editat. Deși există unele informații utile, informația cu privire la numele unor persoane concrete a fost scoasă din raport. Asta a fost făcut nu atât cu scopul de a nu „încurca anchetei”, cât de a mușamaliza în continuare investigația. Publicarea numelor ar pune presiune pe instituții ca acestea să acționeze, motiv din care numele persoanelor implicate au fost omise. Încurajăm oamenii care au acces la acest document să facă un lucru bun, să ni-l dea să îl publicăm, iar în schimb oferim și o mică recompensă.

Înregistrări de la ședințe de partid unde se dau indicații ilegale, se discută despre abuzarea aparatului administrativ, distribuire de fonduri din bugetul de stat pe criterii politice, donații fictive, orice.

Informație despre campania locală din Chișinău și Bălți”, potrivit unui comunicat

Pentru moment, pun pe pauză campania de colectare de fonduri, ca mai apoi după ce au folosit banii și să demonstreze cum s-au cheltuit, astfel ulterior inițiind încă o campanie similară.

„Îndemnăm persoanele care au acces la informația pe care o căutăm să facă un lucru bun în numele societății. Tăinuirea ilegalităților și ascunderea adevărului despre acestea ne face complici pe toți.

De asemenea, regretăm atacurile denigratoare din partea exponenților Partidului Democrat în adresa inițiatorilor campaniei. Deși campania dată nu a avut o conotație politică, anume paginile vizibil loiale acestui partid au ținut să ne atace public, să denigreze și să răspândească falsuri despre noi. Îi îndemnăm pe acești copii să își caute vocația în altă parte. Nimic onorabil în a împroșca cu noroi nu există”, au declarat aceștia.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub