Citește toate știrile la acest subiect

Adevăr sau provocare? Voronin comentează tentativa de excludere a partidului lui Usatîi

Vladimir Voronin nu exclude că există temei pentru a scoate din cursa electorală Partidul „Patria”, formațiune al cărei cap de listă este Renato Usatîi. La acest capitol, liderul PCRM a amintit de gruparea extremistă „ANTIFA”, de armele și munițiile găsite la activiștii acesteia.
 
Totodată, Voronin sugerează că scandalul din jurul acestui concurent în alegeri, și încercările de excludere din cursă, ar putea fi de fapt o tactică electorală, notează UNIMEDIA.
Adevăr sau provocare? Voronin comentează tentativa de excludere a partidului lui Usatîi
Vladimir Voronin, președintele PCRM (Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie)

Vladimir Voronin s-a referire la foștii comuniști, Grigore Petrenco și Aleksandr Petkov, care au plecat de la PCRM și aderat pe lista de candidați alături de Usatîi. Președintele PCRM spune că se bucură că s-a „dezbăierat la timp de acești doi radicali”.
 
„Dacă organul electoral are destule argumente pentru excluderea formațiunii, am văzut cu toții acele secvențe cu arme... Dacă este legat de acest partid, de acei care ne-au trădat și acum sunt primii pe listă, atunci și așa este normal, așa trebuia de procedat. Dacă au așteptat ultimele zile ca să arunce în sus ratingul cuiva, atunci e cu totul altă chestie. Atunci alte aprecieri trebuie de dat”, a declarat președintele PCRM.
 
„Cui trebuie aceste scandaluri cu 3 zile înainte de alegeri? O să vedem cu ce o să se termine. Nu exclud că este o încercare de a ridica și mai sus ratingul acestor două partide (n.red. Partidul „Patria” și Partidul Socialiștilor) ca să fure mai multe voturi de la PCRM”, a concretizat Voronin.
 
UNIMEDIA precizează că la Curtea de Apel se decide în aceste clipe soarta de mai departe a Partidului „Patria”, cu trei zile înainte de alegeri.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI