ora: 17:10, 12 sep 2017 2701

Vlad Plahotniuc: O ședință specială de plen va avea loc pentru votarea repetată a unor legi respinse de Igor Dodon


Vlad Plahotniuc: O ședință specială de plen va avea loc pentru votarea repetată a unor legi respinse de Igor Dodon
Foto: comunicat

O ședință specială de plen a Parlamentului ar putea avea loc pentru votarea de urgență repetată a pachetului de legi respins de Președintele Igor Dodon, căruia îi vor fi remise legile spre aprobare pentru a doua oară. Anunțul a fost făcut de peședintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

Pachetul cuprinde legea cu privire la combaterea terorismului; privind reforma Academiei de Științe; legea cu privire la energetică; legea tichetelor de masă. 

”Argumentele prin care aceste legi au fost respinse sunt lipsite de substanță, iar consecințele respingerii legilor pot fi doar negative. Colegii din Parlament analizează posibilitatea de a organiza o ședință de plen specială doar pentru a vota în regim de urgență aceste legi, până la reluarea ședințelor ordinare”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Șeful PD a mai declarat, în urma ședinței săptămânale a partidului, că se vor identifica "soluții legale pentru ca plecarea militarilor în diferite misiuni, aplicații și exerciții împreună cu partenerii externi să nu mai depindă de instituția prezidențială". Decizia vine după ce săptămâna trecută Igor Dodon a interzis plecarea a 57 de militari moldoveni la un exercițiu în Ucraina.

Despre canditatul propus pentru funcția de ministru al apărării, Eugen Sturza, Vlad Plahotniuc a spus că va fi înaintat și a doua oară, dacă va fi respins din prima. ”Nu acceptăm niciun fel de scheme și compromisuri la acest subiect, nu venim cu un candidat pentru a deruta, ca apoi să înaintăm o altă persoană".

Prim-ministrul Pavel Filip a mai comunicat că, în urma reformei, din cei 2053 de angajați ai aparatului administrativ central vor rămâne 1158 de persoane, iar salariile lor vor crește semnificativ, se scrie în comunicatul PDM.

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA