Vinul Moldovei – „oaspete de onoare” al expoziției internaționale „Arvinis”, în Elveția

Calitatea și caracterul unic al Vinului Moldovei continuă să câștige recunoaștere în cele mai înalte cercuri ale industriei vinicole la nivel internațional. În acest an, în premieră, „Wine of Moldova” a fost ales pentru a fi „oaspete de onoare” al celei mai mari expoziții vinicole din Elveția, „Arvinis 2018”, care se va desfășura la Montreux între 25 și 30 aprilie.

Vinul Moldovei – „oaspete de onoare” al expoziției internaționale „Arvinis”, în Elveția
(Foto: Arvinis 2018)

Prezența Republicii Moldova la  Montreux este posibilă datorită suportului oferit de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor din Moldova (MIEPO) și a partenerului strategic, Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Beneficiind de susținerea Oficiului Național al Viei și Vinului, 13 producători autohtoni de vinuri, uniți sub brandul național vinicol „Vinul Moldovei”, vor reprezenta țara noastră la eveniment: „Gitana”, „Agrici.Wine”, „Maurt”, „Pelican negru”, „Timbrus”, „Cimișlia Wineries”, „Bostavan”, „Purcari”, „Vinăria din Vale”, „Doina Vin”, „EtCetera”, „Fautor”, „Asconi” și „Cricova”. Vinificatorii își vor expune cele mai reprezentative produse, de o calitate ireproșabilă, la standul „Wine of Moldova” (cu numărul B90), instalat pe o suprafață de 162 m2.

Pub

Pe lângă vinurile excepționale, Moldova va prezenta oferta turistică a țării noastre, inclusiv circuitele culturale, turismul rural și vitivinicol, dar și evenimentele care au potențial de a atrage turiștii străini. În acest scop, jumătate din standul țării noastre va fi amenajat în stilistica brandului turistic de țară „Pomul Vieții”, cu elemente ale campaniei internaționale de comunicare #BeOurGuest, (#fiioaspetelenostru, #beourguest), care are drept scop promovarea Republicii Moldova ca destinație turistică inedită în centrul Europei. Tur-operatorii și ghizii profesioniști vor prezenta vizitatorilor destinațiile orientate spre turismul gastronomic și de aventură ușoară. Curioșii vor putea „vizita” țara noastră cu ajutorul tururilor virtuale și a platformei 360.moldova.travel, care scoate în prim plan 12 cele mai importante obiective turistice ale țării.

În calitate de „oaspete de onoare” al evenimentului, „Wine of Moldova” se bucură de beneficii menite să popularizeze țara noastră drept producător de vinuri care merită a fi descoperite: promovare timp de 8 luni până la eveniment, un spațiu special pentru standul „Wine of Moldova” la un preț avantajos, precum și posibilitatea de a organiza evenimente tematice dedicate Vinului Moldovei.

În avanpremiera „Arvinis 2018”, în data de 21 martie, 40 de jurnaliști internaționali specializați au fost invitați la un masterclass despre vinurile produse în Moldova. Evenimentul prezentat de Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, a prezentat particularitățile Vinului Moldovei prin intermediul a 4 vinuri emblematice, care au fost degustate și analizate, oferind participanților posibilitatea de a se familiariza cu produsul mândriei noastre naționale. 

Un alt masterclass se va desfășura în cadrul expoziției propriu-zise „Arvinis 2018”. La 28 aprilie expertul Gheorghe Arpentin va modera evenimentul „Vinuri elegante din Moldova”. Invitații vor degusta vinuri rafinate albe și roșii, care redau cel mai iscusit specificul și unicitatea Vinului Moldovei, fiind produse din soiurile indigene Feteasca Albă și Feteasca Neagră.

„Arvinis 2018”, aflat la a 23-a ediție, este un eveniment de anvergură, la care 200 de expozanți din 20 de țări de pe 5 continente vor expune peste 5000 de vinuri de calitate pe o suprafață de 5000 m2. Evenimentul se desfășoară anual în orașul elvețian Montreux, pe malul lacului Leman, punând în valoare aspectele culturale și didactice ale domeniului vitivinicol. Expoziția este dedicată în special consumatorilor simpli (peste 80% dintre vizitatori), care își doresc să cunoască noutățile în materie de vinuri, să descopere noi produse și experiențe vinicole, dar și să deprindă arta de a alege, a degusta corect și a consuma responsabil vinurile de calitate.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub