Un fost vicepreședinte de raion, în locul lui Leancă în Parlament: Cine este noul liberal-democrat

Comisia Electoral Centrală urmează să valideze noul deputat în locul fostului vicepreședinte al Parlamentului Iurie Leancă. Este vorba de liberal democratul Ceauș Sergiu.

Un fost vicepreședinte de raion, în locul lui Leancă în Parlament: Cine este noul liberal-democrat
(Foto: UNIMEDIA)

În decembrie 2013 a deținut funcția de vicepreședinte al raionului Criuleni.

Ceauș a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat și este în prezent doctorand la aceeași facultate. Sergiu Ceauș a activat la Banca Națională, la Asociaţia Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate Publică și a fost șef al Aparatului Președintelui Consiliului Municipal Chișinău.

Pub

UNIMEDIA amintește că deputatul PPEM, Iurie Leancă, și-a depus mandatul de deputat și a demisionat din funcția de vece-președinte al Parlamentului, după ce a fost ales viceprim-ministru pentru Integrare Europeană.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub