Silvia Radu a semnat Acordul de Grant în cadrul proiectului Eficienţă Energetică în clădirile din capitală

Aflată într-o vizită oficială în Londra, Marea Britanie, primarul interimar, Silvia Radu, a semnat Acordul de Grant în cadrul proiectului Eficienţa Energetică în Clădirile Publice din capitală, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Chișinău.

Silvia Radu a semnat Acordul de Grant în cadrul proiectului Eficienţă Energetică în clădirile din capitală
(Foto: chisinau.md)

Valoarea grantului din partea Fondului E5P este de 5 milioane de euro. E5P este un fond al Uniunii Europene, prin intermediul căruia se susţin proiectele autorităţilor locale de îmbunătăţire a eficienţei energetice şi a mediului.

Potrivit sursei citate, edilul interimar participă în perioada 5-8 decembrie la cea de-a 7-a Adunare a Contribuabililor din cadrul Parteneriatului pentru Mediu şi Eficienţă Energetică din Estul Europei (E5P). Evenimentul este organizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi se desfăşoară în sediul central al instituţiei financiare.

Pub

Amintim că, valoarea totală a proiectului privind eficienţa energetică şi izolarea termică a clădirilor publice din municipiu este de 25 milioane EURO. În acest sens, BERD şi BEI (Banca Europeană de Investiţii) oferă câte un împrumut de 10 milioane de EURO. De asemenea,  Chişinăul beneficiază şi de un grant de investiţii de 5 milioane de EURO din partea Fondului E5P.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI