Și-a înscenat furtul propriului automobil: Totul ca să ascundă faptul că a fost la sustras struguri

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în raionul Glodeni, este cercetat penal pentru înscenarea furtului propriului automobil, informează Serviciul de Presă al Inspectoratului General de Poliție.

Și-a înscenat furtul propriului automobil: Totul ca să ascundă faptul că a fost la sustras struguri
(Foto: politia.md)

Suspectul a alertat oamenii legii pe data de 12 octombrie, declarând că i-a fost sustrasă mașina parcată în preajma casei. Cheile le-ar fi lăsat în automobil, iar spre dimineață a observat că acesta lipsește.

La scurt timp, forțele de ordine au depistat auvehiculul, la marginea satului Movileni, raionul Glodeni. Ulterior, a fost solicitat, ajutorul angajaţilor Sectorului poliţiei de frontieră „Valea Rusului”, care au implicat câinele de serviciu. Astfel, patrupedul, luând urma de la locul depistării automobilului, a mers până la gospodăria proprietarului.

Pub

Oamenii legii au stabilit că, bărbatul împreună cu vecinul său de 17 ani, în seara zilei de 11 octombrie 2017, a plecat la viile din apropierea satului Viişoara, raionul Glodeni, de unde a sustras struguri. Ei au fost văzuți de doi paznici. Ajungând la marginea satului Movileni, aceștia au abandonat mașina pentru anu fi trași la răspundere.

În urma percheziției efectuate în automobil și remorcă însă, au fost depistate urme de struguri, iar ulterior, s-a stabilit că suspecții au aruncat strugurii sustrași.

Proprietarul și-a recunoscut vina. În acest caz a fost deschisă o anchetă, dacă va fi găsit vinovat el riscă o amendă de 1.000 la 2.500 de lei.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI