*/

Șevciuk vrea să construiască un aeroport internațional lângă Tiraspol

Autoritățile transnistrene vor să construiască la Tiraspol un aeroport internațional de pasageri. Declarațiile în acest sens au fost făcute de liderul nerecunoscutei republici, Evghenii Șevciuk, în cadrul unei întâlniri cu cazacii din regiunea Mării Negre, transmite UNIMEDIA.

Potrivit lui Șevciuk, problema construirii unui aeroport este inclusiv una politică, asta deoarece spațiul aerian al Republicii Moldova este controlat de autoritățile de la Chișinău care eliberează permisiunile în acest sens.
Șevciuk vrea să construiască un aeroport internațional lângă Tiraspol
Evghenii Șevciuk, lider de la Tiraspol (Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie)

„Cred că nesoluționarea conflictului nu trebuie să influențeze posibilitatea locuitorilor de a călători cu transport aerian. Este vorba nu doar de locuitori din Transnistria", a spus liderul separatist de la Tiraspol.

Potrivit lui, într-o lună, sau două autoritățile transnistrene vor lua decizia, vor căuta un sponsor, vor elabora mecanisme și instrumente pentru a întocmi documente relevante.

UNIMEDIA reamintește că, în regiunea transnistreană există un aeroport militar. Până în 1989, el a fost folosit în calitate de aerodrom militar al Forțelor Aeriene Sovietice. Din 1991 au fost întreprinse mai multe încercări de a-l reprofila într-un aeroport de pasageri, însă aceste lucrări au fost suspendate din cauza lipsei de finanțare și a statutului nerecunoscut al Transnistriei.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI