Publika TV, acuzată de fals de către delegația UE în RM: Creează impresia că acțiunea UE în Republica Moldova nu este eficientă

Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova acuză televiziunea Publika de minciună. Potrivit oficialilor străini, pe data de 3 aprilie 2018, postul de televiziune a publicat o știre „Proiecte inutile pe banii UE: 28 de locuințe sociale din raionul Hâncești nu și-au găsit beneficiarii”.

Publika TV, acuzată de fals de către delegația UE în RM: Creează impresia că acțiunea UE în Republica Moldova nu este eficientă
(Foto: UNIMEDIA)

„Delegația Uniunii Europene atrage atenția asupra faptului că informația din această știre este falsă. Uniunea Europeană nu a finanțat sau contribuit financiar la niciun proiect prin care s-au construit locuințe sociale în Hâncești. Remarcăm, totodată, că în conținutul știrii se vorbește de bani alocați de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și nu de finanțare din partea Uniunii Europene, confuzia între Consiliul Europei și Uniunea Europeană fiind regretabilă.

Delegația UE respinge tonul tendențios și denigrator din titlul știrii. „În mod fals, creează impresia că sprijinul acordat de UE, acțiunea UE în Republica Moldova nu este eficientă și de acesta nu ajung să beneficieze cetățenii Republicii Moldova. Uniunea Europeană sprijină Republica Moldova cu asistență și expertiză tehnică, finanțează proiecte în domenii importante pentru calitatea cetățenilor din această țară, precum energie, agricultură, dezvoltare rurală, apă și mediu, reforma instituțiilor publice și combaterea corupției, având unicul obiectiv acela de a contribui la îmbunătățirea vieții oamenilor din Republica Moldova. Dintre toate statele Parteneriatului Estic, Republica Moldova este cel mai mare beneficiar de asistență europeană pe cap de locuitor”, se arată într-un comunicat.

Pub

Reprezentanții Uniunii Europene mai spun că sprijină și promovează respectarea drepturilor omului și valorilor fundamentale în Republica Moldova, acestea fiind la baza acțiunii sale în această țară și a cooperării cu autoritățile moldovene. „Una dintre aceste valori prioritare este o mass media independentă, pluralistă, de calitate înaltă care să servească interesul cetățeanului și  să îi asigure o corectă informare. Dezinformarea internă este la fel de dăunătoare interesului public ca și cea externă. Vom continua să sprijinim proiecte care să îmbunătățească viața cetățenilor din Republica Moldova și vom continua să acordăm suport pentru o mass media independentă și profesionistă”, au conchis aceștia.

UNIMEDIA amintește că în perioada 3-6 aprilie current o delegație din partea APCE face o vizită în Republica Moldova.

Scopul vizitei coraportorilor este de a evalua gradul de onorare a obligațiilor și angajamentelor asumate de Republica Moldova față de Consiliul Europei.

 

 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI