Promo-LEX a depistat mai multe încălcări la alegerile locale anticipate de duminică: Parlamentari lângă secțiile de votare

În ziua de 3 decembrie 2017, în trei localități din Republica Moldova au avut loc alegeri. Observatorii Asociației Promo-LEX au semnalat un șir de abateri legate de prezența lângă secția de votare a celor care nu au voie să se afle în preajma locului votării, precum și transportarea organizată a alegătorilor, dar și alte nereguli.

Promo-LEX a depistat mai multe încălcări la alegerile locale anticipate de duminică: Parlamentari lângă secțiile de votare
(Foto: UNIMEDIA)

Pentru ziua de duminică, 3 decembrie 2017, Comisia Electorală Centrală a dispus desfășurarea turului al doilea de scrutin în orașul Sângera (Chișinău) și comuna Berlinți (Briceni), dat fiind faptul că niciunul din candidații la fotoliul de primar nu a primit mai mult de jumătate din voturi. Iar în comuna Lăpușna (Hâncești) a fost stabilită desfășurarea votării repetate pentru alegerea primarului, așa cum la alegerile din 19 noiembrie au participat mai puțin de o pătrime din cei înscriși în liste.

Încălcările depistate de Promo-LEX:

Pub

Parlamentari în preajma secțiilor de votare
Un număr de șase deputați au fost observați în apropierea secțiilor de votare din cele trei localități în care au avut loc alegeri locale. La fel, a fost observat un consilier municipal și cetățeni neidentificați. În total, au fost documentate douăzeci și patru de cazuri în care persoane neautorizate au fost prezente nejustificat în raza de 100 de metri de la secția de votare.

Transportarea organizată a alegătorilor
Transportarea organizată a alegătorilor a avut loc în cel puțin patru cazuri. În acest scop, au fost folosite mijloace de transport care în mod normal nu ar trebui să transporte pasageri spre secțiile de votare. Acesta este al doilea tip de abateri ca număr semnalate de Promo-LEX.

Umbrele oferite cadou de un candidat la funcția de primar
În orașul Sângera, candidatul din partea unui partid a oferit cel puțin șase umbrele unor localnici, în preajma unui magazin care se află lângă secția de votare. La fel, au fost înregistrate alte două cazuri care ar putea fi considerate cu potențial de oferire a recompenselor bănești – unul în aceeași localitate, iar altul în satul Caracușenii Noi al comunei Berlinți din Briceni.

Abateri care ar putea fi decisive pentru alegerea primarului
Deși legea spune că cererile pentru votarea la locul aflării se depun de către persoana care are nevoie de acest mod de votare, de ruda sa sau de către asistentul social de la primărie, lucrurile stau diferit în localitatea Berlinți, Briceni. Aici, de colectarea acestor cereri s-au ocupat membrii biroului electoral al secției de votare.

În rezultat, din cele 1000 de buletine de vot eliberate, 123 sunt buletine eliberate alegătorilor care au votat la locul aflării. Prin urmare, în condițiile în care diferența dintre candidatul care a învins și cel de pe poziția a doua a fost de doar 28 de voturi, numărul de 123 de voturi exprimate la locul aflării – în baza cererilor colectate de membrii biroului electoral – ar fi putut influența rezultatele alegerilor.

În context, Promo-LEX recomandă membrilor organelor electorale excluderea pe viitor a unor astfel de fapte.

UNIMEDIA amintește că în toate cele trei localități, au fost aleși candidații din partea PDM. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI