Primarul de Taraclia, Serghei Filipov, găsit nevinovat de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul defrișării unor copaci bătrâni

Curtea Supremă de Justiție l-a declarat nevinovat pe fostul primar al orașului Taraclia, Serghei Filipov, în cazul tăierii mai multor copaci bătrâni din scuarul din fața primăriei.

"A durat patru ani, dar nevinovăția mea a fost demonstrată. Curtea Supremă de Justiție a luat o decizie în "cazul tuilor" în favoarea mea. Circul dezgustător pe marginea dosarului fabricat, care avea loc la judecătoria din Cahul, nu avea nici o tangență cu un proces judecătoresc echitabil", a scris pe facebook Serghei Filipov.

Primarul de Taraclia, Serghei Filipov, găsit nevinovat de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul defrișării unor copaci bătrâni
(Foto: zdg.md)

"În scuarul care se află vizavi de primărie au fost 108 copaci. Cu timpul, o mare parte dintre ei s-au uscat, au rămas doar 26. Consiliul local a emis o decizie cu privire tăierea lor. Cu toate acestea, mai târziu s-a constatat că pădurarul nu a luat autorizația corespunzătoare de la serviciul ecologic, înainte de a executa decizia. Curtea a considerat că, așa cum pădurarul se află în subordonarea primarului, eu trebuie să răspund pentru acțiunile acestuia", declara anterior Filipov pentru NewsMaker, transmite crimemoldova.md.

Atunci când a fost suspendat din funcția de primar, Filipov spunea că decizia Curţii de Apel Cahul este o comandă politică. Potrivit edilului, acest fapt era o răzbunare din partea  Partidului Democrat, pentru că el nu s-ar fi conformat mai multor comenzi.

Pub

Serghei Filipov a fost ales pentru a doua oară în funcția de primar în 2015, fiind votat de circa 70% din alegători. Filipov a fost demis pe marginea dosarului în care era acuzat de defrișarea unor copaci bătrâni.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI