PCCOCS a intentat un proces penal pe marginea importului de energie electrică din Ucraina din 2008, după un contract negociat de Dodon și Greaceanîi

Schema prin care Republica Moldova importa energie electrică din Ucraina în parioada anului 2008 va fi investigată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale, care a deschis o cauză penală în acest sens.

PCCOCS a intentat un proces penal pe marginea importului de energie electrică din Ucraina din 2008, după un contract negociat de Dodon și Greaceanîi
(Foto: UNIMEDIA)

Plângerea la Procuratură a fost depusă de către un grup de activiști.

Anticoruptie.md a scris recent despre faptul că în 2008, în Republica Moldova a funcționat o schemă frauduloasă de import a energiei electrice, prin intermediul unei companii-căpușă.

Pub

Experții energetici au obținut informații oficiale de la ANRE care au arătat că doar într-un an de zile firma intermediară a obținut un profit de peste 14,5 milioane de dolari de la diferența de preț pentru energie.

Sergiu Tofilat spunea că, în acea perioadă, responsabil de importul de energie electrică era Guvernul. Iar potrivit unei dispoziții semnate de premierul de atunci Zinaida Greceanîi, din grupul de negociere pentru semnarea contractului de livrare a energiei electrice din Ucraina făceau parte Igor Dodon, pe atunci ministru al Economiei, Alexandr Gusev, pe atunci director Energocom și Marcu Rîmiș, de la Moldelectrica.

Purtătorul de cuvânt al Președinției, Ion Ceban a declarat pentru UNIMEDIA:

,,Așa numita opoziție pro-europeană și guvernarea caută nod în papură. În loc să se ocupe de investigarea furtului miliardului, ei intentează cauze penale".

Foto: Pașa Valeriu

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI