Operaţiunea „Umbriş” a luat sfârşit. Peste 200 de șoferi, trași pe dreapta de polițiști

După aproape dăuă săptămâni operațiunea „Umbriș” a luat sfârșit. În acest sens, 226 de șoferi au fost documentați pentru exploatarea autovehiculelor cu geamurile umbrite, dintre care opt au primit interzicere de exploatare a mașinii prin ridicarea plăcilor de înmatriculare până la lichidarea tuturor neajunsurilor.

Operaţiunea „Umbriş” a luat sfârşit. Peste 200 de șoferi, trași pe dreapta de polițiști
(INP)

Operațiunea „Umbriș” la final.

În perioada 4 – 15 mai, ofițerii InspectoratuluiNațional de Patrulare au desfășurat pe tot teritoriul țării operațiunea „Umbriș”. Aceasta a avut drept scop disciplinarea și atenționarea conducătorilor auto despre riscul la care sunt supuși atunci când circulă cu parbrizul și portierele din față umbrite sau pe acestea sunt aplicate obiecte care diminuează câmpul vizual al șoferului.

Pub

Astfel, în aceste zile, 226 de șoferi au fost documentați pentru exploatarea autovehiculelor cu geamurile umbrite, dintre care: 
– 218 de conducători au înlăturată pelicula de pe suprafețele de geam la fața locului;
– 8 au primit interzicere de exploatare a mașinii prin ridicarea plăcilor de înmatriculare până la lichidarea tuturor neajunsurilor.

Pentru conducerea unui automobil cu geamurile umbrite, legislația prevede amendă de până la 1 200 de lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub