Încep Jocurile Olimpice de iarnă 2018: Ce reprezintă noul Google Doodle

Jocurile Olimpice de iarnă 2018 vor începe astăzi în Coreea de Sud printr-o ceremonie de deschidere, iar cei de la Google nu puteau rata momentul să facă un doodle.

Încep Jocurile Olimpice de iarnă 2018: Ce reprezintă noul Google Doodle
(Foto: playtech.ro)

Cu ocazia fiecărui eveniment special de peste an, cei de Google încearcă să îți atragă atenția asupra faptului că s-a întâmplat ceva important în acea zi. Sistemul ca a fost introdus de către gigantul din Mountain View în urmă cu câțiva ani poartă numele de Google Doodle. Inițial, a fost vorba de un desen ce încerca să reprezinte grafic evenimentul cu pricina, realizând simultan o legătură cu sigla Google. Între timp, fiecare doodle a devenit mai interactiv și, ocazional, mai amuzant. De această dată, cel mai nou Doodle ne atrage atenția asupra Olimpiadei de Iarnă, scrie playtech.ro.

Jocurile Olimpice de Iarnă 2018 reprezintă ediția cu numărul 23 a evenimentului și vor avea loc în perioada 9 – 25 februarie. Majoritatea competițiilor din cadrul evenimentului se vor desfășura în localitatea Pyeongchang din Coreea de Sud și în împrejurimi. Pe lângă faptul că evenimentul este unul foarte important pentru fanii sporturilor de iarnă, va intra în istorie ca fiind prima ediție organizată pe teritoriul Asiei continentale.

Pub

Ca să îți dai seama de complexitate evenimentului, e important de reținut că Pyeongchang a fost ales ca oraș gazdă pentru această Olimpiadă pe 6 iulie 2011, iar de atunci, au fost inițiate pregătirile. Coreea de Sud a mai candidat și în trecut pentru acest privilegiu, dar a pierdut în fața Rusia, care a organizat Olimpiada de Iarnă de la Soci din 2014.

Jocurile Olimpice de Iarnă 2018 vor fi pentru prima oară organizate în Coreea de Sud, dar sud-coreenii au mai avut o dată onoarea de a organiza Jocurile Olimpice de vară din 1988, la Seul. La olimpiada din acest an vor participa concurenți din aproximativ 100 de țări. Vor exista 102 probe individuale în 15 sporturi diferite de iarnă. Ceremonia de închidere a evenimentului va avea loc pe 25 februarie.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI