ora: 11:34, 26 iul 2012 2279 2

În Rezina va fi creat un incubator de afaceri


În Rezina va fi creat un incubator de afaceri
Incubatorul de Afaceri din Rezina va fi deschis în această toamnă. El va fi gazdă pentru companii private nou-fondate din localitate. Autorii celor mai bune idei de afaceri prezentate vor beneficia de suport, consultanţă şi training pentru a deschide şi a dezvolta o afacere în Rezina.

Eleonora Graur, preşedintele raionului Rezina speră că incubatorul va stimula agenţii economici să lucreze deschis, să-şi extindă domeniul de activitate şi să înţeleagă că orice afacere trebuie să aducă profit. „Incubatorul de afaceri, prin consultanţa pe care o va oferi agenţilor economici, o să-i facă mult mai degajaţi. Iar ei vor avea curajul să deschidă afaceri în diferite domenii. Acum, în Rezina, afacerile sunt concentrate doar pe unele segmente. În alte domenii, ele lipsesc, ceea ce nu ne face faţă”, mai spune Eleonora Graur.

Pentru a vedea care sunt aşteptările mediului antreprenorial, ODIMM şi proiectul norvegian ENTRANSE au organizat la Rezina un seminar introductiv. Iulia Iabanji, director general al ODIMM, organizaţie care implementează incubatorul din Rezina, spune că în următoarea perioadă toate activităţile de care este nevoie pentru a deschide incubatorul vor fi efectuate în paralel.

„Graţie suportului proiectului Entranse, partenerilor noştri din proiect, dar şi deschiderii autorităţilor publice locale, cu eforturile ODIMM, urmează ca odată cu pregătirea clădirii, să selectăm antreprenorii, viitorii rezidenţi, să asigurăm partea logistică, să alegem managerul incubatorului şi să atribuim instituţiei un statut juridic”, a menţionat dna Iabanji.

Doritorii de a face parte din incubatorul din Rezina pot să se adreseze la Direcţia Economie de la Consiliul Raional Rezina. Se va da prioritate afacerilor nou-fondate, din sfera prestării de servicii sau producerea mărfurilor. Cei care vor avea cele mai bune şi viabile idei, vor fi invitaţi la un interviu. După ce trec interviul, candidaţii vor fi ajutaţi să-şi înregistreze business-ul. Rezidenţii incubatorului, proprietarii companiilor, pe toată perioada de incubare, vor fi consultaţi şi instruiţi în funcţie de necesităţile fiecăruia.

„Îi pregătim ca să-şi dezvolte planurile de afaceri. Să le transforme în business-uri reale. După 2-3 ani, antreprenorii vor fi în stare să plătească impozite, contribuţii în fondul social, să genereze locuri de muncă, să asigure venituri, care să contribuie la dezvoltarea comunităţii în întregime”, a menţionat Lucia Uşurelu, vice-director al proiectului ENTRANSE.

ENTRANSE este un proiect implementat în Moldova de guvernul Norvegiei, în colaborare cu Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Organizația pentru dezvoltarea sectorului IMM (ODIMM). Misiunea proiectului este să susţină creşterea economică, să contribuie la apariţia locurilor de muncă noi şi, prin aceasta, să contribuie la reducerea sărăciei. Pentru a atinge aceste obiective, Entranse susţine sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Incubatorul de afaceri din Rezina este creat în baza Matricei de Politici pentru Programul de suport sectorial „Stimularea Economică în Zonele Rurale”, finanţat de Uniunea Europeană. Conform programului, în Moldova a fost preconizată crearea şi dezvoltarea a 5 incubatoare de afaceri. În 2011 au fost selectate raioanele Ştefan Vodă şi Leova, iar în 2012 – Rezina, Sîngerei şi Dubăsari (Coşniţa).

P

Comentarii (2)
  • 0 (0)
    La Rezina v-a fi deschis un incubator pentru oua de potirniche.
  • 0 (0)
    Asta-i bună!
    Trebuie susţinută de specialişti în domenii.

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Economic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA