ora: 12:31, 19 apr 2017 3336 0 Autor: Redactia UNIMEDIA

În premieră absolută: Maia Morgenstern vine cu șase spectacole la Chișinău


În premieră absolută: Maia Morgenstern vine cu șase spectacole  la Chișinău
Foto: Teatrul Satiricus

La finele lunii aprilie, pe scena Teatrului Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”  vor fi prezentate, pentru prima dată la Chișinău, 6 spectacole ale Teatrului Evreiesc de Stat din București în frunte cu celebra actriță Maia Morgenstern, interpreta rolului Maicii Domnului în filmul lui Mel Gibson „Patimile lui Hristos”, film care a rulat de curând pe ecranele televiziunilor noastre. 

Acest remarcabil eveniment teatral are loc  în cadrul unui proiect cultural-artistic de mare anvergură, realizat în premieră  de către teatrele celor două capitale românești. Este vorba de un  schimb de turnee organizate în baza acordului de reciprocitate dintre cele două teatre, cu susținerea Institutului Cultural Român „M. Eminescu”, Chișinău, și a Primăriei municipiului Chișinău.

Așadar, programul de spectacole ale Teatrului Evreiesc de Stat din București  se va derula din 25 aprilie până pe 30 aprilie 2017, iar turneul Teatrului Național „Satiricus Ion Luca Caragiale” va avea loc respectiv în perioada 8-14 mai, la București, unde trupa chișinăuiană va susține o serie de șase spectacole pe scena Teatrului Evreiesc de Stat. Spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat din București pe scena Teatrului Național „Satiricus Ion Luca Caragiale” sunt programate astfel:

– 25 aprilie, ora 18.30 – Varșovia: ghid turistic

– 26 aprilie, ora 18.30 – Amantul

– 27 aprilie, ora 18.30 – Mic și-al dracu’

– 28 aprilie, ora 18.30 – Miss Daisy şi şoferul ei

– 29 aprilie, ora 18.30 – Băiatul din Brooklyn

– 30 aprilie, ora 18.30 – Mazl Tov… And Justice For All!

          În fața publicului chișinăuian vor evolua în aceste zile cunoscuți și îndrăgiți actori din România: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Valentin Roșca, Mircea Dragoman, Claudiu Istodor, Natalie Ester, Rudi Rosenfeld, Viorica Bantaș, Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Nicolae Călugărița, Geni Brenda, Nicolae Botezatu, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Dorina Păunescu, Darius Daradici, Tudor Istodor, Andrei Finți, Marius Călugărița, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu, Cezar Grumăzescu, Cabiria Morgenstern & Bucharest Klezmer Band (Bogdan Lifșin, Rodica Gancea, Sergiu Marin, Sorin Dobrotă, Radu Gheorghe).

Spectacolele aduse la Chișinău sunt foarte gustate și apreciate de publicul din România și din alte țări. Pe site-ul Teatrului Național „Satiricus Ion Luca Caragiale” au fost plasate afișele celor 6 spectacole și, respectiv, sinopsisul fiecăruia dintre ele, deci aveți posibilitatea să luați cunoștință în prealabil de conținutul, temele și ideile abordate. Biletele la spectacole sunt în număr limitat, deci sunteți așteptați fără întârziere la casele Teatrului Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”, dragi spectatori.

Comentarii (0)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Cultură/Stiinţă
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA