ora: 13:11, 20 mar 2017 3262 0 Autor: Marcela Zămosteanu

În apartamentele din Chişinău căldura ar putea fi deconectată. Anunțul făcut de municipalitate


În apartamentele din Chişinău căldura ar putea fi deconectată. Anunțul făcut de municipalitate
Foto: UNIMEDIA / Igor Rotari

Agentul termic ar putea putea fi deconectat în blocurile din Chișinău la sfârșitul săptămânii curente. Despre aceasta a anunțat șeful Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare, Petru Gondea, în cadrul ședinței Primăriei Chișinău.

Doar în ultimii 5 ani ne-am deconectat după data de 20 martie. Dat fiind faptul că ne aflăm la limită, cred că pe la sfârșitul săptămânii curente ar trebui să ne gândim la deconectări”, a menționat Gondea.

Totuși, deconectarea depinde de temperaturile care se vor înregistra în următoarele zile. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, spre sfârșitul săptămânii ne așteaptă până la +19 grade ziua, iar noaptea se vor înregistra +8 grade Celsius.

„Noi n-am avut cele 8 grade în medie trei zile la rând, acestea au fost la limită, acum iar sunt la limită, dar sfârșitul săptămânii arată mai mult de 8 grade Celsius”, a mai spus Petru Gondea.

Edilul capitalei a declarat că în cazl în care se vor înregistra temperaturile necesare pentru deconectarea căldurii, va semna dispoziția.

”În momentul în care am trecut de acest prag, mă informați și semnăm dispoziția în acest sens”, a menționat Dorin Chirtoacă.

Comentarii (0)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Social
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA