ora: 08:04, 14 sep 2017 3756

Harujen cere ca procurorul şi judecătorul care au emis mandat de arest pe numele lui Braguţa să fie sancţionaţi


Harujen cere ca procurorul şi judecătorul care au emis mandat de arest pe numele lui Braguţa să fie sancţionaţi
Foto: UNIMEDIA

Procurorul General, Eduard Harunjen, cere ca procurorul şi judecătorul care au emis mandat de arest pe numele lui Andrei Braguţa să fie sancţionaţi.

Potrivit ofiţerului de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru, procurorul general a venit cu această solicitare ieri, scrie protv.md.

UNIMEDIA amintește că un bărbat de 32 de ani, Andrei Braguța, a murit în penitenciar, în timp ce se afla în arest preventiv

Rudele acuză oamenii legii că l-ar fi bătut și astfel ar fi survenit decesul. De cealaltă parte, administrația pușcăriei spune că tânărul s-a stins de pneumonie. Bărbatul primise mandat de arestare, reținut fiind pentru că ar fi insultat inspectorii de patrulare.

Cazul a fost mediatizat intens, iar opinia publică s-a revoltat față de tratamentul la care sunt supuse persoanele din închisori. Mai multe persoane din spațiul public au acuzat responsabilii de incompetență în serviciu

Ulterior, abia după ce tragedia lui Andrei Braguța a fost relatată pe larg în mass-media, reprezentanți ai Ministerului Justiției și Administrației Penitenciarelor au ieșit într-o conferință de presă în care au anunțat demararea unor anchete de serviciu și au dat asigurări că toți cei vinovați vor fi sancționați potrivit legii. 

Pe anumite aspecte și detalii ale cazului, declarațiile reprezentanților autorităților implicate se contrazic. În același timp, și IGP a venit cu o versiune a întregului incident, menționând că tânărul a fost reținut pentru că a depășit viteza legală pe traseul Bălți - Sărăteni, circulând cu 110 km/h. La cerințele legale de a opri, a ignorat solicitarea, continuând deplasarea pe contrasens, arătând prin fereastră gesturi indecente, iar după ce a fost reținut a avut un comportament agresiv.

Avocați spun că Andrei Braguța a fost bătut, a fost maltratat și dus la penitenciarul 13 într-un halat și mască pe față. 

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Social
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA