Facebook îi va întreba pe utilizatorii europeni în ce surse de știri au încredere

Facebook vrea să afle în ce surse de ştiri au încredere europenii. Ca să afle răspunsul, va face sondaje în cinci ţări.

Facebook îi va întreba pe utilizatorii europeni în ce surse de știri au încredere
(Foto: simbol)

Utilizatorii reţelei de socializare din Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania vor primi un chestionar simplu. Vor fi întrebaţi dacă au auzit de unele site-uri de ştiri şi cât de multă încredere au în ele.

Un prim astfel de sondaj a fost făcut în Statele Unite iar compania spune că foloseşte rezultatele pentru clasificarea surselor de ştiri. Cele de pe primele locuri vor fi mai vizibile. Facebook a fost acuzată de multe ori că nu a luat măsuri împotriva ştirilor false care se răspândesc pe reţeaua de socializare, scrie digi24.ro.

Pub

În ianuarie, directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a spus că News Feed, principalul serviciu al reţelei de socializare, va acorda prioritate ”ştirilor de înaltă calitate” în detrimentul surselor mai puţin credibile, în cadrul eforturilor de combatere a difuzării de informaţii false pe platforma companiei, potrivit News.ro.

Facebook a fost criticată pentru că nu a reuşit să împiedice răspândirea de informaţii false de către agenţi din Rusia, spameri care urmăresc profitul şi alte surse, mai ales în perioada campaniei prezidenţiale americane din 2016.

Compania a avut şi o relaţie dificilă cu organizaţiile de presă, in special cu cele care au legături politice puternice.

Zuckerberg a spus în ianuarie că în lume există prea mult ”senzaţional, informaţii false şi polarizare”, iar media socială înrăutăţeşte situaţia.

”Media socială permite oamenilor să răspândească informaţiile mai rapid ca oricând şi dacă nu tratăm în mod specific aceste probleme, atunci vom ajunge să le amplificăm”, a scris Zuckerberg la momentul respectiv.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub