Dodon, după decizia lui Putin de a candida la alegerile prezidențiale din Rusia: E un lider respectat și apreciat în întreaga lume, inclusiv în Moldova

„Vladimir Putin este unul dintre liderii mondiali cu cea mai mare autoritate, sub conducerea căruia Rusia a obținut rezultate extraordinare”, declarația aparține președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

Dodon, după decizia lui Putin de a candida la alegerile prezidențiale din Rusia: E un lider respectat și apreciat în întreaga lume, inclusiv în Moldova
(Foto: tass)

Într-un interviu acordat agenției TASS, Igor Dodon a declarat că susținw inițiativa președintelui rus de a candidat la alegerile prezidențiale din 2018.

„Mă bucur că Vladimir Vladimirovici a luat această decizie. El este unul dintre cei mai influenți lideri mondiali, sub a cărui conducere Rusia a obținut rezultate extraordinare. Putin a întors rușilor demnitatea națională. Este un lider respectat și apreciat nu numai în Rusia, ci și în întreaga lume, inclusiv în Moldova, unde are cel mai înalt rating dintre toți politicienii străini”, a spus Dodon.

Pub

El a subliniat că „decizia lui Putin de a participa la alegeri este una foarte curajoasă și e un pas important, având în vedere că se pune o presiune fără precedent asupra lui și asupra Rusiei“.

„Vreau să doresc succes domnului Putin în alegerile prezidențiale. Sunt încrezător că rușii vor face o alegere bună și responsabilă”, a conchis Igor Dodon.

UNIMEDIA amintește că Vladimir Putin și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale din Federația Rusă care vor avea loc în martie 2018. Anunțul a fost făcut la un concert jubiliar dedicat fabricii auto Gorikii.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI