*/

Referendumul de revocare a primarului general Dorin Chirtoacă

Rezultatele votării
(PRO revocare / CONTRA revocare)
Ultima actualizare: 09:30
Procese verbale numărate: 0%

PRO
0
0%
CONTRA
0
0%
Numărul de voturi necesare pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă
163.570

Angela Merkel rămâne cancelarul preferat al germanilor

ngela Merkel în vârstă de 63 de ani rămâne cancelarul preferat al germanilor, potrivit unui sondaj al institutului Forsa, care arată că 48% dintre cei intervievați și-au exprimat sprijinul față de ea ca lider al celei mai mari economii a Europei, relatează agenția DPA.

Angela Merkel rămâne cancelarul preferat al germanilor
(Foto: Spiegel)

Conservatorii cancelarului Merkel — Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și ramura sa bavareză Uniunea Creștin-Socială (CSU) — rămân favoriți pentru alegerile din 24 septembrie, fiind creditați cu 37% din intențiile de vot, indică sondajul realizat săptămâna trecută.

Principalii lor rivali, social-democrații (SPD), ar fi votați la scrutinul ce va avea loc peste zece zile de 23% dintre cei intervievați. Doar 22% dintre cei chestionați îl preferă însă pe liderul Partidului Social-Democrat, Martin Schulz, în funcția de cancelar.

Sondajul Forsa subliniază faptul că Alternativa pentru Germania (AfD, de dreapta) devine primul mare partid xenofob de la cel de-Al Doilea Război Mondial ca intră în parlamentul federal la alegerile din această lună. El este creditat cu 9% din intențiile de vot, cu mult peste pragul de 5% necesar pentru reprezentarea în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german).

Cotat cu 10% din intențiile de vot, partidul de extrema stângă Die Linke apare drept cea de-a treia forță politică a țării. ''Verzii'' (ecologiștii) și Partidul Liber-Democrat (liberalii, pro-business) ar obține fiecare câte 8% din sufragii, conform sondajului.

Numărul votanților indeciși a scăzut cu două puncte procentuale, ajungând la 26%, un procent încă relativ mare, indică Forsa.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI