Actorul Ilie Gheorghe a decedat la vârsta de 77 de ani. A avut roluri în filme precum „Moromeţii", „Undeva la Palilula"

Actorul Ilie Gheorghe a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Anunţul a fost făcut de Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional "Shakespeare", înaintea spectacolului susţinut de Grigore Leşe în cadrul festivalului.

Actorul Ilie Gheorghe a decedat la vârsta de 77 de ani. A avut roluri în filme precum „Moromeţii
(Foto: antena3.ro)

"A trecut în lumea de dincolo unul dintre cei mai mari actori români, cel care a înnobilat timp de 50 de ani scena craioveană, domnul Ilie Gheorghe", a spus Boroghină.

Actorul Ilie Gheorghe avea 77 de ani. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) în 1967, la clasa profesorului Dinu Negreanu şi, în acelaşi an, a fost angajat la Teatrul Naţional Craiova.

A primit titlul de Societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova, la 21 martie 2004. A jucat în spectacole de Silviu Purcărete - printre cele mai recente şi cele mai longevive numărându-se "Faust" - Laszlo Bocsardi, Mircea Cornişteanu. La rândul său a regizat spectacole, precum one man show-urile "Vreme trece, vreme vine ..." după Mihai Eminescu şi "Oratorii pisicilor turbate" după I.L. Caragiale, arată site-ul oficial al Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, scrie agerpres.ro

De asemenea, Ilie Gheorghe a avut roluri în filme precum "Moromeţii" (1985) în regia lui Stere Gulea şi "Undeva la Palilula" de Silviu Purcărete (2012).

În 2004 a fost decorat de către preşedintele Ion Iliescu cu Meritul Cultural în grad de Cavaler.

În 2011 a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate iar în 2014 a fost premiat în cadrul Galei Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub