Pe data de 23 august, dispeceratul Inspectoratului de Poliție a sectorului Botanica, a fost sesizat prin intermediul serviciului unic de urgență 112, precum că într-o locuință amplasată pe strada Ștefan Ciobanu un bărbat a decedat din cauza mai multor leziuni provocate de arsuri.
La fața locului s-au deplasat polițiștii IP Botanica și procurorul Procuraturii Botanica, care au discutat cu soția victimei. Aceasta le-a comunicat oamenilor legii că soțul său, în vârstă de 54 de ani, ar fi plecat în ospeție cu bărbatul care închiriază o odaie în locuința lor, la un prieten de pe strada Muncești.
La întoarcerea acasă, soțul său avea multiple leziuni corporale pe diferite părți ale corpului, provocate de arsuri și a refuzat categoric să solicite ambulanța.
Acesta a decedat din cauza rănilor.
În acest context, forțele de ordine au inițiat o cauză penală și dispus mai multe acțiuni de investigație și urmărire penală. Suspectul fiind reținut în odaia pe care o închiria de la victimă.
Astfel, în cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că în timp ce se aflau în ospeție, între el și victimă s-a iscat un conflict în timpul căruia ultimul cu un cuțit i-a aplicat o tăietură iar acesta a luat sticla în care se afla o substanță înflamabilă „Spirt” l-a stropit și i-a dat foc, după care împreună cu proprietarul l-au stins. Apoi au mers acasă.
Suspectul nu este la prima abatere, fiind anterior judecat pentru jaf.
Actualmente bărbatul este cercetat penal pentru „vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii”, infracțiune care conform legislației în vigoare se pedepsește cu închisoare de la 12 la 15 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!