Magistratul Sebastian Ramos solicită aducerea lui Maduro la audieri în cadrul unei anchete pentru crime împotriva umanităţii, invocând ca temei juridic principiul jurisdicţiei universale, înscris în Constituţia Argentinei.
Un alt judecător argentinian ceruse deja arestarea lui Maduro în 2024, în acelaşi dosar.
Instanţele din Argentina au mai judecat în trecut dosare internaţionale pe baza competenţei universale privind infracţiuni cum ar fi genocidul sau crimele împotriva umanităţii, notează AFP.
Nicolas Maduro, președintele în vârstă de 63 de ani al Venezuelei, a fost capturat și arestat în data de 3 ianuarie, în urma unei operațiuni a forțelor speciale americane, după mai bine de un deceniu la putere, perioadă în care țara sud-americană a cunoscut o involuție dramatică spre autoritarism și s-a confruntat cu o prăbușire a nivelului de trai.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!