6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Popescu a discutat cu ministrul estonian de externe despre demisia Guvernului: „Este o tranziție planificată”

Vicepremierul interimar Nicu Popescu a avut o convorbire telefonică cu Urmas Reinsalu, ministrul afacerilor externe al Estoniei, cu care a discutat despre evoluțiile de politică internă din țara noastră, remanierile guvernamentale care au loc în Republica Moldova precum și evoluțiile ulterioare.

Foto: mfa.gov.md

„I-am explicat domnului ministru că aceasta este o tranziție planificată, de la un guvern pro-european la altul, fiind un proces în pregătire de ceva timp cu scopul fortificării securității și rezilienței țării noastre pe fundalul războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei.

Noua echipă, împreună cu domnul prim-ministru desemnat Dorin Recean, va continua să se concentreze pe aceleași obiective prioritare: aderarea la Uniunea Europeană, reformele sistemice solicitate de către cetățeni precum și pe contribuția țării noastre la stabilitatea regională”, a spus ministrul în exercițiu al afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu.

Guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah, se întreabă de ce a demisionat Natalia Gavrilița, din funcția de prim-ministru, dacă „într-un an de guvernare PAS, Moldova „a obținut progrese remarcabile”, așa cum ne-a afirmat, că a fost apreciată de comisarii de la Bruxelles?”. „Deducția? Partidul PAS, condus informal de Maia Sandu, a picat lamentabil examenul la disciplina Guvernarea țării”, a scris Vlah pe rețele.

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a boicotat consultările cu fracțiunile parlamentare pentru numirea unu nou prim-ministru, anunțate Maia Sandu. Deputații au declarat că au fost anunțați că trebuie să se prezinte la Președinție cu 40 de minute înainte de consultări, lucru care nu corespunde normelor juridice.

Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, afirmă că Guvernul Gavrilița a avut un mandat foarte complicat. „Toate crizele s-au adunat una peste alta în timpul acestui Guvern. Nu a fost perfect. Multe au fost învățate din mers, căci nu puteai ști ce criză mai aduce ziua de mâine”, a scris Stamate.

Fracțiunea parlamentară a PAS a luat act de demisia doamnei Prim-ministrei Natalia Gavrilița, anunță Igor Grosu. Partidul Acțiune și Solidaritate i-a mulțumit Prim-ministrei pentru dedicație și efort. „Fracțiunea PAS sprijină și va asigura formarea unui nou Guvern care se va concentra pe provocările de securitate și dezvoltare economică”, a declarat Grosu.

Maia Sandu a luat act de demisia Nataliei Gavrilița și urmează să aibă consultări cu fracțiunile parlamentare.

Guvernul Gavrilița a picat, la 1,5 ani de mandat. După o ședință secretă la Președinție, prim-ministra, Natalia Gavrilița, a demisionat.


Pub